Kovesi confirmă protocolul secret dintre procurori și ofițerii SRI. Poliție politică pe față

Kovesi confirmă protocolul secret dintre procurori și ofițerii SRI. Poliție politică pe față
loading...

De ani de zile, procurorii DNA și cei de la Parchetul General, lucrează cot la cot cu ofițerii SRI, în baza unui protocol secret care prevede echipe mixte de anchetă. Lucru total ilegal, care denotă cum se fac defapt dosare la comandă prin intervenția directă a SRI.

Cutremur în justiția din România. Procurorul general Augustin Lazăr a fost înregistrat în timp ce mărturisea despre existența un protocol secret între instituţiile din justiţie şi serviciile secrete.

Ce să vezi, protocolul este confirmat și de procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.

“Protocoale au fost întocmite între Ministerul Public și celelelate instituții ale statului, ele având aplicabilitate pentru toate structurile din cadrul Ministerului Public, inclusiv DNA. Haideți să ne raportăm la legile care erau în vigoare la acel moment. Până la apariția deciziei Curții Constituționale de anul trecut, activitatea de implementarea a măsurilor de supraveghere tehnică se facea potrivit legii, prin intermediul Serviciului Român de informații, care era desemnată ca unică autoritate de implementare a ordonanațelor și  a mandatelor de supraveghere tehnică. Ca atare, la acel moment, pentru a puterea respecta legea în vigoare s-a încheiat un protocol de colaborare, care stabilea foarte clar circuitul documentelor și care stabilea foarte clar că toată activitatea de cooperare se face în scris. Ca atare, un procuror când punea în aplicare o astfel de măsură autorizată de judecător se trimitea o solicitare scrisă la Serviciul Român de Informații, iar de la Serviciul Român de Informații venea tot un răspuns scris. Aceste documente se regăsesc în majoritatea dosarelor penale care au fost instrumentate în acea perioadă. Ulterior, Curtea Constituțională a stabilit că toate autorizațiile de interceptare, toate măsurile de supraveghere tehnică trebuiesc făcute doar de procurori și de polițiști, ceea ce înseamnă că în acest moment procurorii și polițiștii trebuie personal să procedeze la efectuarea interceptărilor. În cadrul DNA noi avem un Serviciu tehnic, iar toate aceste măsuri de supraveghere tehnică la realizăm prin intermediul procurorilor şi al poliţiştilor care lucrează la Serviciu tehnic. Deci, era o activitate care se desfăşura în temeiul legii, o activitate preponderent scrisă, care poate fi verificată şi era verificată la momentul respectiv şi, precizez, existau astfel de protocoale cu toate celelalte instituţii. Vă dau un exemplu, avem acces la foarte multe baze de date. Unde noi avem acces la mai multe baze de date, peste 20 de baze de date, trebuie să facem protocoale în care să scriem şi să descriem regulile pe care le folosim în această activitate – în ce condiţii te poţi conecta la baza de date, cum trebuie să o foloseşti, pentru căvă reamintesc, este un protocol semnat la nivelul Ministerului Public. Eu sunt procuror şef în DNA. Ca atare, pot să vă spun că, după apariţia deciziei Curţii Constituţionale, noi nu am mai implementat acest protocol, iar dacă el a fost denunţat, reziliat, desfiinţat, la acest lucru cred că Parchetul General o să răspundă. Vă pot spune că, din momentul publicării deciziei în Monitorul Oficial, acest protocol nu a mai fost aplicat la nivelul Direcţiei Naţionale Anticorupţie”, a declarat Laura Codruţa Kovesi, la RRA.

Procurorul general recunoaşte că a existat un protocol secret între magistraţi şi ofiţerii de informaţii, în vederea unei colaborări la construirea dosarelor prin constituirea unor echipe mixte.

“Este adevarat ca a existat un protocol care nu mai exista. Cred ca este si o lipsa a mea, care nu am comunicat, nu am facut mare caz atunci cand am preluat mandatul, sa spun: ‘Nu mai exista niciun protocol care sa prevada comisii mixte sau echipe mixte sau nu stiu ce’. A existat un protocol in care se discuta despre echipe operative intre Ministerul Public si serviciile de informatii, insa eu mereu mi-am pus urmatoarea problema: acest protocol nu exista, eu nu mi l-am insusit si nu mergem inainte cu astfel de inginerii, sa zic asa, pentru ca ele nu se gasesc in Codul de procedura penala, Doamne Dumnezeule… Noi anchetam, iar dumneavoastra judecati dupa Codul de procedura penala. Nu exista nimic altceva care sa se numeasca echipa mixta sau nu stiu ce. Cine a deschis cursul de criminalistica a putut vedea cu usurinta… acum, o sa va cer scuze, eu sunt titularul unui curs de criminalistica, procurorul este cel care coordoneaza o echipa alcatuita din ofiteri ai politiei judiciare. Ofiterii politiei judiciare sunt, potrivit legii, abilitati sa efectueze acte de urmarire care sunt apte, au caracter legal, pot fi prezentate in fata judecatorului, se pot administra probe si sunt luate de mijloace de probe pentru a se da o solutie intr-un dosar. Procurorul nu face parte din echipa, procurorul este coordonatorul, scrie in Codul de procedura penala, conduce si coordoneaza activitatea politiei judiciare. El nu se confrunta cu niciunul dintre membrii din echipa de ofiteri ai politiei judiciare. Ea este alcatuita strict din acei ofiteri. Cine vine din exterior cu mapa la subtioara pentru a aduce informatii acelor care lucreaza nu are ce se adresa nici ofiterilor politiei judiciare pentru ca nu are abilitarea de a efectua impreuna cu ei acte de urmarire penala, ci celui care conduce si coordoneaza aceasta activitate. Se poate discuta de o echipa daca ne asezam la masa si ei vin cu mapa si ne prezinta mapa activitatii informative din care rezulta anumite infractiuni ca orice alta institutie. Orice institutie, orice functionar public, daca afla despre savarsirea unei infractiuni trebuie sa sesizeze organele competente. Dar nu are ce cauta, si eu as zice ca lucrurile astea mie mi-au fost foarte clare nu de atunci, eu fac de mult timp activitate de urmarire penala, nu are ce cauta operatorul de informatii sa imi conduca ofiterii mei pentru ca eu le spun ce au de facut, si le spun in scris si motivat cum spune Codul de procedura penala, si nu are nici ce sa ma conduca pe mine procuror, in afara de cazul ca, Doamne fereste, eu comit o infractiune. Asa ca imi pot imagina ca a fost o comisie mixta, nu stiu ce si cum, ca si eu as dori sa stiu, dar poate Inspectia Judiciara sa afle de vreo comisie de asta mixa ca a facut cumva anchetele, ca a facut altcineva acte de urmarire in afara ofiterului abilitat si ca a semnat actele prin care a dat dispozitii procesual penale altcineva decat procurorul care trebuia sa o faca. Eu imi doresc sa va asigur ca sub mandatul meu, de cand mi-am luat acest mandat, am discutat cu colegii mereu: ‘daca doriti sa fiti magistrati ai Ministerului Public si doriti sa fiti luati in serios, urmariti-va, supravegheati-va ofiterii de politie judiciara cu ceea ce fac ei, dar sa stiti pas cu pas, si nici nu va substituiti actelor lor, decat in situatiile in care sunt niste cauze mai complexe unde vedem ca politia are dificultati si acolo procurorul personal intra si face un act de urmarire penala’. Dar nu are ce face sa se substituie, si mereu i-am incurajat: ‘indepliniti-va atributiile de magistrati ai Ministerului Public pentru ca voi raspundeti de drepturile fundamentale si de ansamblul procesual penal al dosarului. In acest context, nu vad locul acestei comisii mixte! Care ce sa faca aceasta comisiei mixta? Nu are ce… Mai ales acum… noi suntem privilegiati ca avem un nou cadrul legal prin care ne arata foarte clar ca ofiterii de informatii nu au atributii nici macar in materie de interceptari, de supravegheri operative, etc., decat in cazul in care avem de-a face cu infractiuni specifice, la securitatea nationala, terorism si alte chestiuni de acest mod. Si, in rest, fiecare procuror care crede, este convins ferm ca este magistrat al Ministerului Public trebuie sa isi conduca anchetele, sa isi conduca ofiterii politiei judiciare si sa nu permita nimanui sa intre in acest spatiu de care el raspunde personal. Aaa, incalca institutional, se trimit prin posta sau vine reprezentantul operatorului de informatii cu mapa la subtioara si prezinta conducerii unitatii ce date cred ei ca au relevante pentru a se desfasura o ancheta. In rest, numai de bine!”‘, spune Procurorul General.

Conform legii, ofiţerii de informaţii nu au voie să se implice în anchetele penale. Din acest motiv, Augustin Lazăr le-a spus membrilor CSM că a pus punct acestui protocol, în momentul în care a preluat şefia Ministerului Public, informează Luju.

Ce spune Legea nr.303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor:

“Art. 7 – (1) Judecatorii, procurorii, magistratii-asistenti, personalul de specialitate juridica asimilat acestora si personalul auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si parchetelor nu pot fi lucratori operativi, inclusiv acoperiti, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informatii.

(2) Persoanele prevazute la alin. (1) completeaza, anual, o declaratie autentica, pe propria raspundere potrivit legii penale, din care sa rezulte ca nu sunt lucratori operativi, inclusiv acoperiti, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informatii.

(3) Consiliul Suprem de Aparare a tarii verifica, din oficiu sau la sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii ori a ministrului justitiei, realitatea declaratiilor prevazute la alin. (2).

(4) Incalcarea dispozitiilor alin. (1) conduce la eliberarea din functia detinuta, inclusiv cea de judecator sau procuror”.

Categories: ȘTIRI

About Author

Comments

  1. Rent a car Otopeni
    Rent a car Otopeni 22 January, 2017, 09:31

    Suntem o tara de servicii care sunt implicate inclusiv in politica.

    Reply this comment

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*