Președintele României, Klaus Iohannis, a avut miercuri, 28 ianuarie, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele şi formaţiunile politice reprezentate în Parlamentul României. Președintele a purtat discuții pe marginea legislației electorale privind votul din Diaspora, finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale, dar și a simplificării procedurii de ridicare a imunității senatorilor și deputaților.

Klaus Iohannis a declarat miercuri seară, la finalul consultărilor că partidele politice sunt de acord cu modificarea legislației electorale, în vederea reducerii numărului de parlamentari, introducerea votului prin corespondență și legiferarea finanțării partidelor politice.

Dacă vrem ca oamenii să aibă încredere în noi, trebuie să funcţionăm noi, clasa politică, în mod transparent. Trebuie să gândim un cadru legislativ care să asigure nu numai legitimitate, ci şi eficienţă în reprezentarea electoratului. Cred că putem să venim cu pachete de legi care ţin mai mult de un ciclu electoral şi să construim instituţii solide. În felul acesta vom putea avea pe termen lung o competiţie electorală mai degraba axată pe dezbateri şi soluţii, nu o confruntare de dragul confruntării. Aşa se vor diminua şi fenomene precum „mita electorală”, „turismul electoral”, „migraţia politică”, redesenarea periodică a hărţilor electorale. Acesta este cadrul în care am supus partidelor spre discuţie ca subiecte concrete: soluţiile pentru a ne asigura că românii din străinătate au toate condiţiile pentru a-şi exercita dreptul de vot şi că ceea ce s-a întâmplat în noiembrie 2014 în diaspora nu se va se va mai repeta niciodată; legislaţia electorală atât pentru alegerile locale, cât şi parlamentare; legislaţia partidelor politice, precum şi cea privind finanţarea partidelor şi a campaniilor electorale. În acelaşi context, am ascultat opinia partidelor cu privire la nefericita Ordonanţă 55, ordonanţă referitoare la migraţia electorală. De asemenea, o temă importantă pe agendă a fost accelerarea şi simplificarea procedurilor pentru cererile de încuviinţare a reţinerii, arestării sau a percheziţiei parlamentarilor. Sigur, aici nu va fi vorba doar de proceduri, ci şi de o conduită responsabilă a partidelor şi a politicienilor. Am pornit de la premisa că ne putem raporta la aceste subiecte ca instrumente pentru a atinge obiectivele politice mai sus enunţate, şi nu ca scopuri în sine. Şi atunci avem mai multe premise să facem o construcţie durabilă”, a spus Iohannis.

După care, Președintele a anunțat că: în urma discuţiilor au rezultat mai multe concluzii comune, lucru care ne arată că suntem pe drumul bun. În primul rând, toate partidele şi-au exprimat disponibilitatea de a susţine simplificarea procedurilor pentru cererile de încuviinţare a reţinerii, arestării sau percheziţiei parlamentarilor pentru a permite justiţiei să-şi facă treaba. Există, aşadar, toate premisele pentru ca o soluţie legislativă în acest sens să fie adoptată în scurt timp. Inclusiv în lumina raportului MCV dat publicităţii astăzi, în afara consecinţelor imediate, s-ar da astfel şi semnalul de voinţă politică aşteptat de toată lumea. În al doilea rând, am propus un calendar concret. Până la finele primei sesiuni parlamentare am convenit să avem o soluţie legislativă pentru a asigura votul românilor din diaspora, legislaţia privind alegerile locale şi parlamentare, legislaţia partidelor şi cea privind finanţarea partidelor şi a campaniilor electorale. Vreau să fac o precizare aici. A finaliza la timp aceste proiecte este un angajament pe care partidele îl fac nu în raport cu mine, Preşedintele, ci în raport cu electorat, care aşteaptă aceste soluţii.