HCM Constanța a învins-o pe Granollers și e la un pas de sferturile Cupei EHF

HCM Constanța a învins-o pe Granollers și e la un pas de sferturile Cupei EHF
loading...

Campioana României la handbal masculin, HCM Constanța a învins-o pe Granollers în etapa a patra a Cupei EHF, și este la un pas de calificarea în sferturile de finală ale competiției europene.

Constănțenii au reușit o calificare dramatică obținută în ultimele minute ale partidei disputate duminică în Sala Sporturilor din Constanța.

După ce au condus mai tot timpul, iar în debutul reprizei a doua s-au distanțat la trei goluri, scor 15-12, tricolorii au fost egalați și chiar conduși cu două goluri cu patru minute înainte de finalul meciului.

Susținuți frenetic din tribune de spectatori, elevii antrenați de Zvonko Sundovski, au reușit să întoarcă rezultatul partidei în ultimele trei minute de joc, când erau conduși cu două goluri, scor 25-27.

Românii au reușit astfel să-și ia revanșa în fața catalanilor după ce în partida tur au pierdut cu scorul de 21-23.

Victoria de azi îi menține pe handbaliștii constănțeni în cursa de calificarea în sferturile de finală ale Cupei EHF.

HCM mai are de jucat în deplasare cu Sankt Petersburg și acasă cu Holstebro.

partida Sankt Petersburg – Team Tvis Holstebro va avea loc luni, de la ora 18.00

Clasament Grupa B a Cupei EHF:

1. Holstebro  5 puncte

2. Granollers 5 puncte

3. HCM CONSTANȚA  3 puncte

4. Petersburg 1 punct.

Categories: SPORT

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*