Simona Halep a declarat jurnaliştilor de la Australian Open, despre momentele teribile prin care a trecut înaintea partidei câştigate în faţa japoenzeiNaomi Osaka, scor 6-3, 6-2.

Simona Halep a dezvăluit că a avut mari probleme în noaptea de dinaintea meciului și că nu s-a putut odihni din cauza durerilor.

“Da, a fost mult mai bine că meciul a fost mai scurt. Sunt foarte fericită că mi-am găsit ritmul. Nu e ușor să faci asta când ești foarte obosit. Prima zi după meci a fost totul bine. Noaptea trecută a fost foarte greu. Nu am putut dormi. Am avut dureri peste tot. Am reușit să dorm două ore înainte de meci și m-am simțit bine. Am fost proaspătă. Glezna încă este inflamată. Dar nu mă mai gândesc la asta. Am văzut că pot câștiga meciurile așa și mă simt mai bine. Alerg foarte mult și poate că m-am obișnuit cu durerea. Nu mă mai gândesc așa mult la ce se poate întâmpla. Dar durerea este acolo, o simt. Dar o pot controla, a declarat Halep la conferința de presă.

La finalul meciului, Halep a declarat că “acest turneu este ca un maraton pentru mine”, făcând referire la timpul stat pe teren în cele patru meciuri.

Simona Halep a petrecut 8 ore și 5 minute pe teren, mai mult decât orice altă jucătoare rămasă pe tabloul de la Australian Open.

Simona Halep a vorbit despre confruntarea cu Karolina Pliskova: Am mai jucat cu ea și știu ce va fi. Sigur că nu va fi ușor. Oricum va fi diferit. Este un sfert de finală de Grand Slam. Devine tot mai greu.  Pliskova, chiar dacă joacă împotriva unor jucătoare care lovesc puternic, este mereu periculoasă. Joacă excelent în aceste zile. Sunt obișnuită cu ea. Am jucat în Thailanda, dar acum va fi un meci diferit. Nu știi ce se va întâmpla. Încă nu vreau să mă gândesc la acest meci. Am o zi de pauză și vreau să mă bucur de ea. O să am timp să mă gândesc la meci. Abia aștept să joc în sferturi. Poate că a treia oară va fi cu noroc și voi câștiga.

Simona Halep a jucat până acum de şase ori cu Pliskova şi a învins-o de cinci ori.