Grecia e în pragul falimentului după ce grecii au respins prin referendum planul de austeritate

Grecia e în pragul falimentului după ce grecii au respins prin referendum planul de austeritate
loading...

Grecii vor să trăiască în continuare pe picior mare dar cu banii europenilor, refuzând să renunțe la privilegii și confortul financiar. Grecii au respins duminică, prin referendum, planul de austeritate impus de creditorii internaționali. 

Grecia este la un pas de a renunța la moneda euro și de a ieși din Uniunea Europeană din cauza datoriilor de peste 300 de miliarde de euro.

În loc să facă economii și să reducă costurile, grecii vor să se lăfăie în continuare în lux, refuzând să își plătească datoriile astronomice.

Potrivit rezultatelor anunţate după numărarea a 40% din voturi, 61,1 % dintre alegători au respins măsurile economice propuse de Grupul Bruxelles, iar 38,99 % s-au pronunţat în favoarea acestora. Prezenţa la urne a fost de 60 %.

Aproximativ 9,8 milioane de greci au fost chemaţi duminică la urne pentru a se pronunţa asupra măsurilor economice propuse de Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.

Preşedintele Greciei, Prokopis Pavlopoulos, a lansat un apel la unitate în societatea greacă indiferent de rezultatul referendumului pe tema situaţiei economice.

Grecia are o datorie totală de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE).

Începând de la 1 iulie Grecia este, tehnic, în incapacitate de plăţi. Actuala situaţie nu este o premieră pentru Grecia, dar ar putea fi cea mai gravă din istoria ţării.

În 2012, economia Greciei a fost în incapacitate de plăţi tehnică, restructurând o datorie suverană de 124 de miliarde de euro. La acea vreme, Grecia a fost salvată de creditorii europeni.

Grecia riscă să nu poată plăti deloc datoria de 323 de miliarde de euro, iar şansele unei intervenţii europene sunt minime.

Categories: EXTERNE

About Author

Comments

  1. Ursus
    Ursus 4 December, 2016, 19:09

    Nu stiam ca grecii se lafaie in lux…interesant articol…hai sa fim seriosi…

    Reply this comment

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*