Gări de poveste la TVR 1 cu Cătălin Ştefănescu

Gări de poveste la TVR 1 cu Cătălin Ştefănescu
loading...

„Dacă mă vei lua de bărbat, îţi promit că o să te duc la Bucureşti pe calea ferată”,  îi promitea Principele Carol Principesei Elisabeta, în 1869. Despre traseul primului tren care a circulat pe teritoriul Principatelor Unite aflăm sâmbătă, 24 octombrie, de la Cătălin Ştefănescu în seria Gări de poveste. Ora 17.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+

Pentru cea de-a doua ediţie a Gărilor de poveste, echipa TVR a circulat cu – şi a filmat din – maşină, tren şi şalupă. S-a oprit în şase gări feroviare, plus una fluvială, într-o haltă regală şi o alta pentru trenurile de mărfuri. S-a căţărat chiar pe două poduri de pe care altădată se încărcau vagoane întregi. Şi asta pentru a scoate la lumină momente din istoria gărilor fabuloase din oraşele Giurgiu, Corabia, Segarcea şi Calafat. Cătălin Ştefănescu ne însoţeşte în această călătorie sâmbăta aceasta, de la ora 17.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.

În octombrie 2015 se împlinesc 146 de ani de la prima călătorie cu trenul pe teritoriul Principatelor Unite. În cea de-a doua ediţie a seriei Gări de poveste, Cătălin Ştefănescu reface traseul primului tren care a circulat, la 31 octombrie 1869, pe ruta Bucureşti – Giurgiu. Apoi îşi continuă expediţia spre oraşele Corabia şi Calafat, două porturi importante la începutul secolului trecut, după cum arată chiar clădirile gărilor construite acolo – adevărate opere de arhitectură. Echipa TVR face şi un scurt popas la Segarcea, pe locul fostei halte regale, aflate chiar în mijlocul podgoriei.

Legenda spune că Principele Carol ar fi avut un motiv foarte important pentru care dorea în primul rând construcţia liniei Bucureşti – Giurgiu, şi nu o altă linie: voia să o ia de soţie pe Principesa Elisabeta, iar aceasta i-ar fi spus: „Mă voi căsători cu tine, dar tu eşti principe într-o ţară care nici cale ferată nu are!”. Carol I i-ar fi răspuns alesei lui: „Dacă mă vei lua de bărbat, îţi promit că o să te duc la Bucureşti pe calea ferată”. Aşa că, după ce şi-a adus viitoarea regină de la Viena la Giurgiu cu vaporul, la numai o lună de la inaugurarea liniei, în noiembrie 1869, de la Giurgiu şi până în Capitală au putut călători cu trenul.

Cătălin Ştefănescu ne va spune întreaga poveste sâmbătă, de la ora 17.00, la TVR 1 și TVR HD, în cea de-a doua ediţie a seriei documentare Gări de poveste.

Catalin_Dorobantu

Categories: MASS MEDIA

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*