Fundația Salvați Copii a donat un ecograf performant de 40.000 de euro, Maternității din Pitești

Fundația Salvați Copii a donat un ecograf performant de 40.000 de euro, Maternității din Pitești
loading...

Salvaţi Copiii România a donat astăzi secției de neonatologie a Spitalului Judeţean din Piteşti un ecograf performant, în valoare de 20.000 de euro. Cu ajutorul noului aparat, medicii vor putea diagnostica mult mai eficient diferite afecțiuni și vor putea oferi un viitor mai bun bebelușilor cu probleme de sănătate.

Secţia a mai fost dotată de Salvați Copiii şi în ultimii trei ani, cu un ventilator pentru suport respirator și două incubatoare destinate copiilor născuți prematur, în valoare de aproximativ 40.000 de euro.

„Este o mare împlinire faptul că putem contribui la creşterea performanţelor cadrelor medicale din Maternitatea Pitești, oferindu-le aparatura atât de necesară. Tocmai de aceea, ne-am propus ca anul acesta să dotăm și alte 29 de maternități cu echipamente moderne, în valoare totală de 350.000 de euro, pe lângă cele 58 de unități pe care le-am echipat până acum. Trebuie să facem tot ce ne stă în putință să ținem în viață copiii născuți prematur, până când organismul lor poate lupta și se poate apăra singur.” – Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

Anul trecut, la Maternitatea Pitești s-au înregistrat 2.269 de nașteri, dintre care 209 înainte de termen. Maternitatea este una de nivel II, care îngrijește nou-născuţi cu o greutate de peste 1500 grame la naștere, ce vin pe lume la cel puțin 32 de săptămâni. Aici se primesc prin transfer nou-născuții cu probleme din restul județului Argeș – Câmpulung, Mioveni, Curtea de Argeș, Costești, Călinești. Mortalitatea infantilă a județului Argeș în 2015 a fost de 7 ‰, mai mică decât media națională de 8 ‰, dar aproape dublă față de media UE, de 3,7 ‰.

Ecograful performant care a fost donat secției noastre este necesar pentru diagnosticarea unor afecțiuni ce pot constitui urgențe medicale sau chirurgicale, precum hemoragiile sau malformațiile, cât și pentru diagnosticarea precoce a displaziilor și luxațiilor congenitale de șold și monitorizarea evoluției altor afecțiuni, cum ar fi hemoragiile intracraniene.”- Dr. Mihaela Vintilă, Șef Secție Neonatologie, Spitalul Judeţean din Piteşti.

La fiecare șase ore, în România moare un copil mai mic de un an. Ţara noastră se menţine pe primul loc în Uniunea Europeană privind mortalitatea infantilă, cu o rată de 8 la 1000 de nou-născuţi vii, în 2015. Aceşti copii ar putea trăi dacă maternităţile ar avea suficiente echipamente medicale performante. Prin proiectul Fiecare Copil Contează, organizaţia Salvaţi Copiii a reuşit până în prezent să doteze 58 de maternităţi cu incubatoare, mese de resuscitare şi aparate de ventilaţie. În 2016, Salvaţi Copiii România îşi propune dotarea a 29 de maternităţi și secţii de nou-născuţi din întreaga ţară.

Reducerea mortalităţii infantile este una dintre problemele dramatice ale României şi trebuie să fie o prioritate pentru noi toţi. Pentru mine, este cea mai mare bucurie atunci când aflu că bebelușii născuți prematur sunt sănătoși și pot fi luați acasă de părinții lor. Prin dotările de până acum, Salvați Copiii a contribuit la salvarea a peste 18.000 de copii, iar donațiile viitoare vor ajuta alte câteva mii, în anii următori.” – Amalia Năstase, ambasador al campaniei Salvați Copiii pentru reducerea mortalității infantile.

Cei care doresc să susţină demersul Salvaţi Copiii de reducere a mortalității infantile în România o pot face cu un sms lunar la 8844 cu textul ”SALVEZ”, în valoare de 2 Euro.

Categories: SĂNĂTATE

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*