Francesca Ilie și-a sacrificat copilăria pentru o carieră în muzică

Francesca Ilie și-a sacrificat copilăria pentru o carieră în muzică
loading...

Francesca Ilie, cea care în ediția trecută ”The Four – Cei 4” i-a luat locul Ruxandrei Anania în competiție, mărturisește că a sacrificat multe lucruri dragi pentru a putea face muzică, așa că este decisă să lupte până la ultima notă muzicală pentru a-și păstra locul obținut cu greu.

Încă de la vârsta de 4 ani, Francesca Ilie a început să studieze pianul, iar mai târziu și-a dorit să facă și canto, așa că le-a cerut părinților să o înscrie la un curs. Iar aceștia nu numai că au susținut-o, dar după ce au observat înclinațiile fetiței, au încurajat-o și, pe alocuri, au insistat ca ea să la studiul cât se poate de în serios. ”A urmat o perioadă intensă de studiu la pian și aș vrea să povestesc un moment pe care nu-l voi uita niciodată și pe care îl voi povesti de câte ori voi avea ocazia. Eram clasa a II-a și trebuia să studiez foarte bine lecția la pian pentru a doua zi, însă soră mea mai mică era afară se juca. Îmi doream foarte tare să fac același lucru, însă mama mea nu m-a lăsat, așa că am început să plâng. Studiam și plângeam, iar la un moment m-am întors la mama și i-am spus niște cuvinte dure pentru  un copil de 8 ani și jumătate… I-am spus că nu am s-o iert niciodată pentru că mi-a furat copilăria! Între timp, nu numai că am iertat-o, dar îi mulțumesc de fiecare dată pentru că a făcut cel mai bun lucru pe care îl putea face, adică să îmi deschidă porțile către lumea muzicii”, povestește acum Francesca.

Iar pasiunea ei s-a păstrat inclusiv în perioade mai grele din viață, cum ar fi anii în care familia s-a mutat în Spania și a avut de luptat cu prejudecățile la adresa imigranților. ”Eu și sora mea ne-am lovit de multă ură împotriva românilor în acea perioadă, a trebuit să demonstrăm că suntem altfel, că am venit să studiem, să ne continuăm școala și să cântăm. Cred că atuul a fost că noi cântăm, iar asta ne-a detașat de ceilalți copii români, care începeau școala, dar din păcate nu o mai terminau”, își amintește Francesca.

După revenirea în România, și ea și sora sa au continuat să cânte și nu se văd oprindu-se prea devreme. ”Familia mă susține în totalitate, își doresc și ei la fel de mult ca și mine să reușesc să ajung acolo unde mi-am propus, mai ales că și sora mea cântă, așa că este știut din capul locului că în familia Ilie se cântă și trebuie dezvoltat acest lucru”, a mai spus Francesca.

Bătălia pentru un loc printre Cei 4 continuă sâmbătă, de la ora 22.00, când noi challengeri, tineri muzicieni talentați și dornici să se afirme, vor încerca să obțină unul dintre locurile ocupate de cei patru artiști aflați pe scaune, astfel că niciunul dintre ei nu va fi în siguranță! Fiecare challenger va cânta o melodie, iar jurații Antonia, Feli, Cheloo și Carla’s Dreams vor evalua prestația sa. Doar challengerii care primesc toate cele patru voturi ale juraților au dreptul să provoace la un duel pe unul dintre ”Cei 4”.

Publicul din sală este cel care ia decizia finală în urma duelului muzical dintre challenger și unul dintre cei patru. Publicul votează prin intermediul aplicației ”The Four – Cei 4”, iar cântărețul cu cele mai multe voturi se va așeza pe scaun. În situația în care unul dintre ”Cei 4” își pierde locul, există o șansă de salvare: Artiștii care au ocupat de-a lungul competiției un scaun pot fi votați de telespectatori prin intermediul aplicației ”The Four – Cei 4” timp de 24 de ore din momentul părăsirii competiției, iar patru dintre ei, care au obținut cele mai multe voturi, pot fi întorși direct în semifinală. Challengerii care nu reușesc să obțină un scaun, nu pot fi readuși în competiție.

Categories: MUZICĂ

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*