Finaliștii X Factor 2016 cântă în concerte alături de mentorii lor

Finaliștii X Factor 2016 cântă în concerte alături de mentorii lor
loading...

Din sute de concurenți sosiți la audiții, numai 8 au ajuns în Galele LIVE „X Factor”, care încep la Antena 1 vinerea aceasta, de la 20.30. Iar intrarea în această etapă a show-ului înseamnă pentru ei o schimbare majoră și o imensă oportunitate pentru carierele muzicale la care visează.

Nu numai că lucrează alături de unii dintre cei mai mari și de succes artiști de la noi, dar au ocazia să și cânte cu ei sau să îi însoțească în concerte.

Așa se face că Loredana Anghelache a avut deja ocazia să cânte alături de Horia Brenciu pe scena Sălii Palatului, în cadrul concertului pe care acesta l-a susținut la București în noiembrie. Emoțiile au fost mari pentru Loredana, dar bucuria de a fi pe scenă cu mentorul său pe măsură. Și misteriosul jurat de la Carla’s Dreams are planuri cu cele două fete din grupa sa, Izabela și Olga, care l-au însoțit deja în backstage în concertele trupei și pentru care se gândește la următorii pași. Fetele sunt înconjurate de un adevărat staff care se ocupă de ele, la indicațiile mentorului lor. Delia a susținut aseară un super concert la Sala Palatului, iar cei doi concurenți din grupa sa, Raul și Emilian, și-au susținut diva în culise, acolo unde au putut observa toată desfășurarea de forțe din spatele unui astfel de eveniment. Iar week-endul acesta vine rândul lui Ștefan Bănică să continue tradiția în deja celebrele sale concerte de Crăciun, în care își vor face loc și grupurile pe care le coordonează la „X Factor”.

Vinerea aceasta, pe 9 decembrie, de la ora 20.30, Antena 1 difuzează prima Gală LIVE „X Factor”. Horia Brenciu intră în concurs cu Marcel Roşca şi Loredana Anghelache, Delia cu Raul Eregep şi Emilian Nechifor, Carla’s Dreams cu Izabela Siminon şi Olga Verbițchi, iar Ştefan Bănică cu Oscar şi Miruna (Apollo) şi 3 O’Clock. În plus, lor li se va alătura în Gale şi cel de-al nouălea concurent, cel care a primit cele mai multe voturi din partea telespectatorilor în aplicaţia X Factor, iar numele lui va fi dezvăluit în ediția de vinerea acaeasta.

loredana-anghelache-concertloredana-anghelache

Categories: MUZICĂ

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*