Filmul LIVE se lansează simultan pe 15 mai, în 22 de orașe din România

Filmul LIVE se lansează simultan pe 15 mai, în 22 de orașe din România
loading...

Lungmetrajul “LIVE”, în regia lui Vlad Păunescu, va fi lansat de Castel Film de vineri în 38 de cinematografe din România.

Pelicula de debut ca regizor a lui Vlad Păunescu îi are în distribuție pe actorii Rodica Lazăr, Tudor Chirilă, Crina Tofan, Ioana Blaj, Constantin Chiriac, Adrian Titieni, Doru Ana, Claudiu Bleonț, Andrei Huțuleac.

Filmul va rula în București (Cinema Studio, Grand Cinema & More din Băneasa Shopping Center, Hollywood Multiplex din Mall Vitan, Movieplex din Plaza România, Cinema City AFI Cotroceni din AFI Palace Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Cinema City Mega Mall, Cinemateca Union, Cinema Elvira Popescu, Cinema Muzeul Țăranului, Cinema Europa), Arad (Cinema City din Arad Atrium Mall), Brașov (Cityplex din Eliana Mall, Cinema One din Coresi Shopping Center), Brăila (Cinema City din Brăila Mall), Botoșani (Cinema Unirea), Buzău (Cinema Dacia), Constanța (Cityplex din Tomis Mall), Craiova (Cinema Patria, Cinema Modern), Cluj (Cinema Florin Piersic, Cinema Victoria, Cinema City din Polus Center), Deva (Cinema Patria), Focșani (Ansamblul Folcloric Țara Bârsei), Iași (Cinema Republica), Sibiu (Cinema Arta), Oradea (Cinema Palace din Lotus Center, Cortina Digiplex din Oradea Shopping Center), Odobești (Casa de Cultură), Panciu (Casa de Cultură), Pitești (Cinema Trivale, Cinema Sebastian Papaiani), Piatra Neamț (Cinema Dacia), Reșița (Cinema Dacia), Slobozia (Casa de Cultură), Târgu Jiu (Cinema Sergiu Nicolaescu), Târgu Mureș (Cinema Arta).

Lungmetrajul “Live” spune povestea Emei, intrerpretată de Rodica Lazăr, o prezentatoare TV de succes, gazda unei apreciate emisiuni de investigații. Succesul ei depinde major de rating, iar Ema e dispusă să își pună la bătaie sănătatea, dar și toate resursele pentru a scoate adevărul la iveală. Unul dintre cazuri o aduce însă în mijlocul unui scandal de proporții care îi va schimba dramatic viața. Ema va fi prinsă în strânsoarea unei uriașe și periculoase mașinării care demască cele mai controversate personaje politice ale momentului.

Scenariul este semnat de Vlad Păunescu și Mihai Mănescu, director de imagine Adrian Silișteanu, scenografia a fost realizată de Călin Papură, costumele au fost create de Oana Păunescu, montaj Dan Nanoveanu, muzica Petru Mărgineanu.

Vlad Păunescu este unul dintre cei mai importanți producători de film autohtoni. În 1992 a pus bazele celei mai mari case de producție din România:  Castel  Film. De atunci și până în în prezent de numele lui Vlad Păunescu se leagă peste 120 de filme românești și străine, precum: “Seven Seconds” (regia Simon Fellows),  “Borat”(regia Larry Charles),  “Cold Mountain” (regia Anthony Minghella), sau  “Damen tango” (regia Dinu Tănase), “Legiunea străină” (regia Mircea Daneliuc), “Train de vie” (regia Radu Mihăileanu). Vlad Păunescu a semnat imaginea pentru 17 lungmetraje românești importante, premiate la Festivalurile Internaționale de film de la Manila, Moscova, Berlin, Toronto printre care amintim peliculele lui Dan Pița “Concurs” și “Faleze de nisip”.

Rodica Lazăr, actriță a Teatrului Bulandra, este cunoscută publicului din România pentru nenumăratele colaborări cu regizori importanți de teatru precum: Alexandru Darie, Andrei Serban, Yury Kordonsky. Prima întâlnire importantă în film a avut-o în 2002 cu regizorul Costa Gavras în lungmetrajul “Amen”. De atunci ea a putut fi văzută în pelicule precum “Moartea domnului Lăzărescu” ( regia Cristi Puiu), “Tinerețe fără tinerețe” (regia Francis Ford Coppola) , “Principii de viață” (regia Constantin Popescu jr.). Rodica Lazăr poate fi văzută anul acesta și în scurtmetrajul “Ramona” (regia Andrei Crețulescu), proaspăt selectat la Cannes în secțiunea “Semaine de la Critique”.

Categories: CULTURĂ-FILM

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*