FIFA majorează numărul echipelor participante la Mondiale de la 32 la 48

FIFA majorează numărul echipelor participante la Mondiale de la 32 la 48
loading...

Campionatul Mondial din 2026 va avea 48 de echipe participante, cu 16 mai mult față de actuala formulă a Mondialului. Decizia a fost luată de Consiliul FIFA.

Vești bune pentru fanii fotbalului. Campionatul Mondial își mărește numărul de țări participante de la 32 la 48. Însă mai au de așteptat, măsura se va aplica începând cu ediția din 2026.

”Consiliul FIFA a decis în unanimitate o Cupă Mondială cu 48 de echipe din 2026: 16 grupe a câte trei echipe. Detalii vor urma după întâlnire”, a anunțat FIFA pe Twitter.

Președintele FIFA, Gianni Infantino, aflat în funcție din februarie 2016, a făcut din extinderea Cupei Mondiale una dintre promisiunile campaniei sale electorale. Infantino a sugerat inițial o Cupă Mondială cu 40 de echipe, dar a adăugat alte opt echipe în luna octombrie.

FIFA a îndepărtat orice temeri că un format extins al competiției ar putea coborî standardele turneului și l-ar face prea lung.

Un raport confidențial al FIFA, consultat de AFP, a afirmat că un Mondial cu 48 de echipe ar aduce o creștere de 640 de milioane de dolari față de previziunile pentru CM 2018, din Rusia, la care vor participa 32 de echipe.

Ultima ediție a Cupei Mondiale, desfășurată în 2014, în Brazilia, a fost considerată drept cea mai bună din istoria de 87 de ani a competiției, cu rezultate șocante, finaluri dramatice și extraordinare performanțe individuale.

Categories: SPORT

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*