Miercuri, 1 aprilie 2015, începând cu orele 18,30, în Noua Galerie a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneţia va avea loc vernisajul expoziţiei foto-documentare “Dinamica modernizării oraşului portuar Brăila (1830‒1930)”.

Expoziţia temporară va consta în prezentarea de extrase din presa vremii, facsimile ale documentelor oficiale, fotografii de epocă, schiţe, desene, planuri edilitare şi industriale, imprimate color şi alb-negru pe panouri din forex, fiind însoţite de o descriere relevantă în limba italiană, în măsură să prezinte publicului, în succesiunea lor cronologică, etapele modernizării oraşului şi portului Brăila, dezvoltarea economică, dinamica socială, edilitară şi culturală a urbei ce a avut un rol important în cadrul procesului general de modernizare a României.

În cadrul expoziţiei va fi subliniată şi contribuţia emigraţiei italiene la procesul de modernizare al Brăilei, ca şi al României în general, şi dezvoltarea progresivă a raporturilor economice bilaterale italo–române de la Unirea din 1859 şi până în perioada interbelică, în lumina schimburilor comerciale derulate prin portul Brăila.

Expoziţia, organizată de Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneţia în colaborare cu Muzeul Brăilei “Carol I”, va fi însoţită de un catalog consistent în limba italiană care va fi distribuit publicului vizitator, putând fi vizitată până în data de 15 aprilie 2015, între orele 10,00‒13,00 și 16,00‒19,00, în spaţiile Noii Galerii a Institutului Român de la Veneţia, Cannaregio 2215 – 30121 Veneţia.

Expoziţia temporară este realizată în colaborare cu Muzeul Brăilei „Carol I“ și beneficiază de sprijinul financiar al Consiliului judeţean Brăila și al Institutului Cultural Român.