Erou la 6 ani. Un copil din Vaslui și-a salvat surorile din casa cuprinsă de foc

Erou la 6 ani. Un copil din Vaslui și-a salvat surorile din casa cuprinsă de foc
loading...

Un copil de 6 ani a devenit erou pentru surorile sale. Emanuel și-a scos din casa cuprinsă de flăcări, surorile, pe Ioana în vârstă de un an și 3 luni, și pe Amalia în vârstă de doar trei luni. Gestul copilului a emoționat o țară întreagă. Românii au sărit să ajute copii crescuți de bunică, care acum, în plină iarnă au rămas sub cerul liber.

La frageda vârstă de șase anișori, Emanuel a devenit eroul surorilor sale. Copilul a avut puterea și curajul ca în momentul în care a văzut că flăcările au cuprins casa, să ia surorile în brațe și să le scoată afară.

Incendiul s-a produs luni dimineață. În acel moment, cei trei copii se aflau singuri în casă pentru că bunica plecase la magazinul din sat să cumpere scutece pentru copii, iar bunicul era la plecat după lemne în pădure.

Copii au ajuns în grija bunicilor pentru că părinții au plecat la muncă în străinătate.

Emanuel a povestit vecinilor că s-a trezit şi a dat drumul la televizor și că în timp ce urmărea desenele animate, copilul a văzut cum de sub masa pe care se afla televizorul au început să iasă flăcări, care au cuprins perdeaua şi s-au extins spre pat.

”Am luat-o pe Amalia în braţe şi pe Ioana de mână şi am ieşit uşor afară. Nu mi-a fost frică”, povesteşte Emanuel.

Copii au mers desculţi şi dezbrăcaţi până la drum, în apropierea unui pod, unde i-a găsit o vecină. Femeia i-a adăpostit la ea acasă până la sosirea autorităţilor.

Vecinii au sărit cu găleţile cu apă pentru a stinge focul, însă fără succes. Incendiul a mistuit casa. Pompierii au venit după mai bine de o oră, dar nu au mai avut ce face.

Casa a ars din temelii, nu a mai rămas nimic. Au ars şi bani şi acte și mobilă și haine. Impresionați de gestul copilului erou și de tragedia care i-a lăsat fără casă în prag de sărăbători, mai mulți români le-au sărit în ajutor.

Omul de afaceri Gigi Becali a anunțat că le va cumpăra o casă copiilor. În timp ce autorităţile locale din Vutcani, oameni simpli, dar şi jucătorii echipei de handbal HC Vaslui şi-au anunţat sprijinul pentru familia rămasă fără acoperiş de-asupra capului de sărbători.

Reprezentanţii Prefecturii Vaslui au anunţat că vor cumpăra pentru familia din Vutcani accesoriile necesare pentru bucătărie.

Categories: ȘTIRI

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*