După Jo, Uddi & Nadir, Randi a mai descoperit un artist de excepție: Claudia

După Jo, Uddi & Nadir, Randi a mai descoperit un artist de excepție: Claudia
loading...

După ce a adus în atenția publicului și în topurile de radio artiști precum Jo, Nadir sau Uddi, Famous Production lansează o altă artistă care promite: Claudia.

Piesa de debut, Jos jos, este compusă chiar de către artistă, care pe lângă frumusețea vocală, are și vocație de compozitor.

Dacă într-o zi pasiunea devine un scop, după multă muncă s-ar putea să devină profesie. Iar când se întâmplă acest lucru, ne putem considera fericiţi. Asta i s-a întamplat Claudiei, care de la vârsta de 5 ani a descoperit pianul, iar de atunci muzica face parte din viața ei.

Un vechi proverb japonez vorbeşte despre cele trei feţe pe care fiecare dintre noi le are: pe prima o arătăm lumii, pe a doua celor apropiaţi, iar cea de-a treia este propria reflexie şi cea despre care cânta Claudia în piesa ei.

Este important să fim noi înşine, să nu uitam nici măcar pentru un moment cine suntem cu adevărat. Piesa Jos jos vorbește despre iubirea necondiționată de măștile pe care le purtăm uneori în societate. Dacă oamenii ne vor iubi pentru chipurile fără măşti, pentru ceea ce am fost şi pentru ce vom fi, vor creşte semnificativ şansele de a fi cu adevărat mai fericiţi, nu doar în pozele şi statusurile de pe reţelele de socializare.

Claudia: “Mă consider o persoană care a avut şansa de a-şi urma visul, lucru pe care ni-l permitem cu greu în zilele noastre. Şi ce poate fi mai frumos decât o echipă care lucrează pentru un vis? Am simţit acest lucru prima dată când am intrat în studiourile de la Famous Production. Bucureştiul poate părea multora un haos şi îţi poate stinge inspiraţia dacă nu înveţi şi nu reuşeşti să fii creativ în orice situaţie. Însă mediul atât de primitor şi echipa de la Famous m-au făcut să îmi doresc încă din primele minute, să devin şi eu, o parte din acest tot care serveşte muzica.”

Randi: “Mă bucur să vă anunț că avem o nouă colegă în echipă, CLAUDIA, căreia îi urez bun venit! Sper să o primiți și voi cu brațele deschise și să vă placă primul ei single – Jos jos, în calitate de artist din gașca #famous. Unul dintre motivele pentru care am pus bazele Famous Production a fost pentru a descoperi și promova artiști talentați, precum Claudia.”

Categories: MUZICĂ

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*