După Aur, în Canada, ajunge în cinematografele din România

După Aur, în Canada, ajunge în cinematografele din România
loading...

DUPĂ AUR, ÎN CANADA regia Niels Nørløv este un film produs în anul 2015 în Danemarca. O poveste cinematografică destinată copiilor care are ca eroi principali 5 frați aventurieri. Ei găsesc o fotografie veche cu un bărbat bărbos despre care află că este străbunicul lor care emigrase în Canada cu mulţi ani în urmă pentru a căuta aur.

Povestea vieţii acestui străbunic aventurier li se pare fascinantă. Vor să știe cât mai multe despre preocupările lui și să afle dacă legenda legată de o comoară ascunsă în mina  de aur a străbunicului este adevărată.

Adună indicii şi pornesc în căutarea comorii din mina părăsită. Nu sunt, însă, singurii care vor să ajungă la ea.

O aventură cinematografică cu personaje simpatice, plină de umor și suspans care poată fi vizionată de toată lumea.

Această producție, apreciată la nivel european, deschide campania națională FII CINEFIL! Implementată de Asociația ENKIDU. În cadrul campaniei distribuim în România filme pentru copii produse în Europa.

Copiii merg la cinematograf foarte rar şi, aproape exclusiv, cu familia. Sistemul de educaţie naţional nu presupune diversificarea programelor şcolare prin introducerea unor activităţi complementare de formare a gustului pentru produsul cultural.

Producţiile de film pentru copiii în România sunt inexistente. În ultimii 26 de ani nu s-a făcut niciun film pentru copii, iar televiziunile au realizat doar accidental emisiuni pentru acest target.

Prin această campanie încurajăm cadrele didactice să organizeze activităţi extraşcolare implicând vizionarea unor filme cu tematică actuală. După fiecare proiecție, cu ajutorul kitului educativ care poate fi descărcat de pe cinematour.ro, cadrele didactice pot prilejui şi înlesni discuţii în jurul filmului vizionat.

Program:

IN PERIOADA 25-31 MARTIE 2016, ZILNIC

BUCURESTI CORSO 15,00

BUCURESTI EUROPA 15,00

BOTOSANI UNIREA 15,00

CRAIOVA MODERN 16,00

DEVA PATRIA 17,00

IASI VICTORIA 15,00

IASI REPUBLICA 16,30

PITESTI SEBASTIAN PAPAIANI 13,00 si 15,00

TIMISOARA TIMIS 17,00.

Dupa aur in Canada (5)Dupa aur in Canada (4)Dupa aur in Canada (1)

Categories: CULTURĂ-FILM

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*