După 26 de ani de ”democrație” România a ajuns pe primul loc la SĂRĂCIE, în Europa

După 26 de ani de ”democrație” România a ajuns pe primul loc la SĂRĂCIE, în Europa
loading...

România, a șaptea țară ca mărime din Uniunea Europeană, este una dintre cele mai corupte și sărace țări de pe bătrânul continent. Și asta din cauza clasei politice extrem de corupte și a indolenței cetățenilor care în loc să se revolte, votează pe bandă rulantă penali.

România, singura țară din UE cu toate formele de relief posibile, cu resurse naturale uriașe, țara în care pădurile sunt defrișate masiv de către austrieci, este etichetată ca fiind cea mai săracă țară din Europa.

„Avem o țară frumoasă, mare și bogată și se numește România. Păcat că nu avem conducători. Avem doar impostori. Marionete, incompetenți și samsari care ne vând pe doi lei, oricând, oricui. Când vine vorba de salarii decente, alocații pentru copii, pensii pentru cei care au muncit toată viața în condiții grele, bani pentru școli, spitale, drumuri, ni se spune că nu sunt resurse financiare. În schimb, când este vorba de furat, privilegii pentru ei, indemnizații, pensii speciale, sume forfetare, culmea, se găsesc bani fără nici un fel de problemă.  De 26 de ani își bat joc de milioane de români, dar culmea, tot ei rămân la butoane. De 26 de ani ne jefuiesc și umilesc, dar românul, iertător din fire, le iartă de fiecare dată păcatele și tot pe ei pune ștampila, pe principiul ”răul cel mai mic”, sperând încă odată că vor face ceva și pentru el”, spune Sebastian Popescu, Președintele Noua Românie.

Cum se poate ca 25 de ani să fim conduși de prim miniștri și miniștri, corupți, plagiatori, incompetenți, indolenți și nepăsători la nevoile românilor? Cum oare de fiecare dată alegem doar scursurile să ne reprezinte?

România deține recordul la costul unul kilometru de autostradă, dar culmea, suntem pe ultimul loc la numărul kilometrilor de autostradă din UE.

După 25 de ani de democrație ocupăm primul loc la analfabetism în Europa.

România deține și primul loc la corupție în Europa. Tot după 25 de ani de democrație am rămas și fără Flotă, și fără industrie și fără agricultură.

În locul uzinelor și fabricilor au crescut Mall-uri, clădiri de birouri și cartiere rezidențiale. La 11 ani de la Privatizarea Petrom am ajuns să plătim cel mai mult pentru un litru de carburant, din UE raportat la nivelul de trai.

Tot după 26 de ani de democrație statul român oferă 84 de lei lunar, alocație pentru un copil, și 2800 lei cheltuie lunar cu un deținut. Semn că un deținut este mai important și mai valoros decât un copil. Morala? Te faci infractor și statul investește în tine.

Culmea paradoxurilor din România continuă cu numărul locuitorilor. Deși natalitatea este în picaj liber de 26 de ani, numărul românilor cu drept de vot crește de la o lună la alta.

Dacă te-ai săturat de toate astea și nu mai vrei să fii condus de politicieni corupți, incompetenți și puși doar pe furat, Sebastian Popescu te îndeamnă să ei atitudine, să ieși în față și să ai curaj să te implici.

”De 26 de ani am fost învățați să demolăm, să ne urâm între noi, să ne dezbinăm, pentru a fi mai ușor de controlat. În loc de lamentare și indignare eu vă propun implicare, luați atitudine, construiți și apoi vom privi împreună ce roade culegem. Penalii conduc România și o vor conduce mult și bine dacă noi vom sta cuminți în băncile noastre și vom spune că nu ”ne băgăm” în mocirlă. Dar dacă în mocirlă ne-ar pica bijuteria cea mai de preț? Oare ne-am băga în mocirlă ca să o recuperăm? Considerați că România este cea mai prețioasă bijuterie pe care o avem. Știm unde se află România acum. Ce facem? O lăsăm în mocirlă? Renunțăm la cea mai de preț bijuterie a noastră? Renunțăm la țară și ne predăm fără pic de împotrivire?!! În România, indiferența naște penali. Cel mai elocvent exemplu este cel de la alegerile locale din 5 iunie când penalii au fost votați pe bandă rulantă în funcții de primari. Dacă vom continua să fim indifierenți și vom refuza să ne implicăm în schimbarea proprieți țări, vom fi complici prin neparticipare, la tot ceea ce se întâmplă în țară.  O nouă Românie se poate clădi doar împreună, prin multă muncă, ambiție, dăruire, idei inovative și fără corupție. Putem construi o Nouă Românie dacă susținem performanța, ne apreciem valorile, ne respectăm între noi și încetăm să ne mai lăsăm dezbinați. Dacă vom alege să stăm pe margine și să privim la show-ul mediatic făcut de cei care ne conduc, care împărțiți în două tabere își reglează conturile în stil mafiot, pe banii noștri, sperând că tot ei vor îndrepta hoțiile făcute de ei, ne înșelăm amarnic. Dacă vom fi pesimiști și vom spune că nimic nu se poate schimba, găsind astfel pretextul perfect pentru a nu ne implica, ne merităm soarta cu vârf și îndesat”, precizează Sebastian Popescu.

Dacă dorești să devii membru în Noua Românie o poți face completând AICI  formularul online.

Urmăreşte Partidul Noua Românie pe Facebook.

Categories: ȘTIRI

About Author

Comments

  1. Ion
    Ion 30 November, 2016, 20:57

    Cum sa vada omu aceste materiale pe care le consider bune cu reclamele care sunt expuse? i cum sa le trimitem? Vreti cumva sa le citeasca doar oamenii care au o astfel de cultura?…parerea mea ca pe aia ii doare fix in basca de astfel de probleme..Mai ganditi-va. Sau numai asa rezistati…?

    Reply this comment

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*