Dragnea a vândut Transilvania ungurilor ca să-l poată demite pe Grindeanu

Dragnea a vândut Transilvania ungurilor ca să-l poată demite pe Grindeanu
loading...

Liviu Dragnea a vândut Transilvania la unguri, ca să poată trece moțiunea de cenzură la adresa Guvernului Grindeanu. Legile propuse de UDMR, au trecut ieri, în procedură de urgență prin comisiile parlamentare.

Trei comisii din Camera Deputaților au fost convocate luni, din scurt, pentru a da undă verde unui alt proiect important pentru comunitatea maghiară, cel referitor la extinderea folosirii limbii materne și la posibilitatea arborării steagului secuiesc.

Astfel că senatorii PSD și ALDE au votat pentru adoptarea proiectului care prevede ca 15 martie să fie declarată Ziua Maghiarilor din România.

În jurul orei 16.30, deputații din Comisia juridică, Comisia de administrație și Comisia pentru drepturile omului au fost convocați la ședință pentru ora 18.00, prin SMS. Urgența? Proiectul UDMR de modificare a Legii administrației publice locale (nr. 215/2001), depus de 30 de senatori și deputați ai Uniunii pe 29 mai 2017. După votul din comisii, la fel ca în cazul proiectului privind ziua de 15 martie, trebuie dat și votul în plen, după care proiectele trec la cealaltă Cameră.

Proiectul UDMR de amendare a Legii administrației publice locale conține mai multe modificări importante. Una dintre ele privește pragul de la care administrațiile locale și instituțiile din subordinea lor să fie obligate să asigure folosirea limbii materne. În prezent, acesta este de 20%, iar UDMR îl dorește redus la 10%. „În unitățile administrativ-teritoriale, în care cetățenii aparținând minorităților naționale au o pondere de peste 10% din numărul total al locuitorilor care și-au declarat apartenența etnică sau în care există un număr semnificativ de cetățeni aparținând minorităților naționale, autoritățile administrației publice locale, instituțiile publice din subordinea acestora (…) au obligația să asigure în raporturile cu aceștia folosirea limbii materne”.

Alte două articole aduc și ele modificări esențiale. Primul se referă la unitățile administrativ-teritoriale în care minoritarii au o pondere de peste 10% și prevede că autoritățile administrației publice locale „pot adopta și folosi, alături de însemnele oficiale ale României și ale unității administrativ-teritoriale respective și alte însemne, simboluri care să exprime identitatea etnică, istorică, culturală și economică a cetățenilor aparținând minorității naționale”.

Al doilea articol prevede că autoritățile publice locale și entitățile din subordinea lor „au dreptul de a inscripționa clădirile și anexele clădirilor aflate în administrare (…) în limba minorității naționale în cauză, conform tradiției locului și a specificului limbii minoritare”.

Cu alte cuvinte, PSD a cedat către UDMR și le oferă pe tavă autonomia pe criterii etnice, oferind un statut special Ținutului Secueisc.

Liderul PSD a admis că se negociază cu UDMR proporţia de populaţie într-o comunitate de la care minorităţile pot folosi limba maternă în administraţie.

„Azi am discutat despre situaţia politică actuală, am mai discutat la telefon zilele trecute. E firesc, e dreptul majorităţii, un drept constituţional, legitim, de a-şi avea Guvernul”, a spus Dragnea după discuţiile cu liderii UDMR.

El a menţionat că nu şi-au dat seama dacă este vorba despre o problemă în legislaţie sau în Constituţie, fiind o situaţie fără precedent.

„Nu vindem Transilvania, nu vindem nicio bucată din ţară”, a ţinut să precizeze liderul PSD.

În ceea ce priveşte faptul că în comisii la Senat s-a dat chiar astăzi raport favorabil adoptării proiectului de lege prin care ziua de 15 martie devine Ziua Maghiarilor din România, Liviu Dragnea a replicat: „Sunt şi alte minorităţi care au prin lege adoptată o zi a lor, turcii, tătarii”.

Referindu-se la proiectul de reducere a pragului în privinţa proporţiei de populaţie într-o comunitate de la care minorităţile pot folosi limba maternă în administraţie, Liviu Dragnea a spus că „se discută despre asta, a rămas ca colegii mei din comisie să negocieze, să discute, nu se discută de ieri, de azi”.

Coincidență sau nu, PSD și ALDE au discutat tot astăzi cu liderii UDMR sprijinul pentru adoptarea moțiunii de cenzură împotriva cabinetului Sorin Grindeanu.

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a vorbit, luni, în Parlament, despre cum vor vota parlamentarii maghiari făcând referire la dreptul majorității să-și poată schimba Guvernul. Declarația liderului UDMR vine în contextul în care, în urma negocierilor cu PSD, maghiarii au obținut urgentarea a două proiecte importante pentru comunitatea pe care o reprezintă.

Ungurii vor ca ziua de 15 martie să fie ziua limbii maghiare în România în condițiile în care la 15 Martie 1848, parlamentul Ungariei vota unirea cu Ardealul. Adică la această dată Ardealul era anexat Ungariei.

Liviu Dragnea se pare că vine orice, doar să își păstreze puterea. E în stare să cedeze și Ardealul pentru a-și dărâma guvernul.

Categories: ȘTIRI

About Author

Comments

  1. val
    val 20 June, 2017, 14:22

    Cine conduce țara asta, Doamne!
    Ce nenorociți nesătui!
    Cine i-a votat pe nenorociții ăștia?

    Reply this comment

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*