Doroftei a demisionat de la șefia Federației Române de Box

Doroftei a demisionat de la șefia Federației Române de Box
loading...

De frică să nu fie demis pentru managementul catastrofal, Leonard Doroftei a demisionat, vineri, din funcția de Președinte al Federației Române de Box,.

După trei ani de stat la conducerea Federației Române de Box, Doroftei, fost campion mondial WBA, a depus armele pe motiv că nu mai dorește “ceartă și polemici”.

Am petrecut la conducerea Federaţiei Române de Box trei ani lungi, cu bune şi rele. Au fost destule greutăţi, dar am trăit şi multe momente plăcute, când sportivii noştri au revenit la marile competiţii internaţionale, ba mai mult, s-au întors de acolo cu rezultate deosebite. A venit momentul să pun punct, din punctul meu de vedere. Demisionez. Nu mai doresc ceartă şi polemici. Federaţia Română de Box are nevoie şi de linişte, sau mai ales de asta, pentru a depăşi mai uşor problemele cu care se confruntă acum. Am conştiinţa împăcată că am încercat totul pentru a ieşi din acest impas, împreună cu colegii mei din Biroul Federal. Din păcate ne-am mişcat greu şi sunt conştient că boxul trebuie să meargă înainte. Pun binele boxului înaintea mea, aşa că demisionez acum. Cine ştie, poate peste ani voi reveni la conducerea Federaţiei, mult mai pregătit şi cu mai multe soluţii care să ajute boxul românesc să revină acolo unde îi este locul: în elită. Vă mulţumesc pentru şansa pe care am avut-o de a vă cunoaşte şi a fi mai aproape de oamenii din boxul nostru. Sunt Leonard Doroftei şi voi rămâne tot timpul alături de voi”, a declarat Leonard Dorin Doroftei în comunicatul publicat pe site-ul Federației.

Fostul campion mondial și european la amatori a fost criticat de mai mulți reprezentanți ai boxului românesc, printre aceștia numărându-se și Adrian Lăcătuș, antrenorul lotului național feminin, care a afirmat că ”Doroftei a fost un bun sportiv, dar președinte niciodată”.

Robert Băeatu, antrenor de box la Olimpia București, fost secretar general la FR Box, a anunțat, la 22 octombrie, că au fost strânse 64 de semnături pentru demiterea lui Doroftei.

Categories: SPORT

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*