Dorin Cocoș va trebui să restituie statului 9 milioane de euro și să stea 2 ani și 4 luni la închisoare

Dorin Cocoș va trebui să restituie statului 9 milioane de euro și să stea 2 ani și 4 luni la închisoare
loading...

Afaceristul Dorin Cocoș, fost soț al Elenei Udrea, a fost condamnat luni, definitiv la doi ani și 4 luni de închisoare cu executare în dosarul Microsoft. În plus, Înalta Curte a dispus și confiscarea sumei de 9 milioane de euro.

Înalta Curte a decis ca oamenii de afaceri Nicolae Dumitru și Dorin Cocoș, fostul ministru Gabriel Sandu și fostul primar din Piatra Neamț Gheorghe Ștefan să stea în spatele gratiilor dar și să restituie milioanele de euro, furate de la statul român prin afacerea Microsoft.

“Jur cu mâna pe inimă că regret din tot sufletul faptele pe care le-am făcut. Nu le mai pot îndrepta, decât printr-o atitudine civilizată, în cazul în care mă veți condamna la muncă în folosul comunității. Îmi pare rău pentru ce am făcut. Nu îmi doresc decât să fiu un om normal. Sigur nu o să mai fac acest lucru, am greșit. Nu am vrut să fac niciodată lucruri de felul acesta, îmi doresc doar să mă îndrept ca un bun român ce sunt”, le-a spus judecătorilor Dorin Cocoș.

Nicolae Dumitru aproape că a izbucnit în lacrimi în timp ce le citea magistraților de pe o foaie realizările sale: Am construit o societate care de 23 de ani lucrează fără să aibă afaceri cu statul. Am creat peste 5.000 de locuri de muncă. Îmi exprim regretul profund pentru ceea ce am făcut. Simt că mi-am dezamăgit familia, prietenii și cunoscuții. Am doi băieți. Doresc să repar răul făcut.

Gheorghe Ștefan și-a recunoscut vinovăția: Mă consider vinovat. Din afacerea Microsoft nu am pretins și nu am primit bani. Vorbesc cu mâna pe Biblie. Sunt vinovat pentru că am exercitat influență asupra lui Gabriel Sandu. Vreau să colaborez cu organele judiciare, să vedem unde au ajuns banii. Merit o pedeapsă. Regret ce am făcut. Dacă aș fi știut legile, nu aș fi ajuns în fața dumneavoastră.

Fostul ministru Gabriel Sandu a anunțat în sala de judecată că a depus un denunț la Departamentul de Justiție din SUA și la Ministerul Justiției din Austria, în care i-a reclamat pe directorii de la Microsoft, dar și pe membrii grupării conduse de Claudiu Florică.

“Eu nu înțeleg cum o grupare care a păgubit statul român cu 200 milioane de euro are impunitate, iar eu nici măcar circumstanțe. Până la urmă, înțeleg că eu sunt singurul vinovat, deși am încercat să fac totul legal. Ar fi trebuit să aduc aici toate documentele și să fac denunțurile necesare pentru a fi judecați cei 10 miniștri“, a susținut Gabriel Sandu.

În urma sentinței definitive de azi a Înaltei Curți, judecătorii au pronunțat următoarele condamnări:

Nicolae Dumitru a fost condamnat la doi ani și patru luni de închisoare cu executare.

Gheorghe Ștefan a fost condamnat la șase ani de închisoare cu executare.

Dorin Cocoș a fost condamnat la doi ani și patru luni de închisoare cu executare.

Gabriel Sandu a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare.

Categories: ȘTIRI

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*