Dorin Cocoș i-a dat în gât la DNA pe Elena Udrea și Vasile Blaga

Dorin Cocoș i-a dat în gât la DNA pe Elena Udrea și Vasile Blaga
loading...

Dorin Cocoș a făcut un denunț la DNA în care spune că cei 9 milioane de euro luați drept șpagă în dosarul Microsoft i-a împărțit cu Elena Udrea și cu PDL, unde a finanțat campania electorală din 2009 a lui Traian Băsescu.

Ca să scape de arestul preventiv, Dorin Cocoș s-a hotărât să vorbească în fața procurorilor și să recunoască toate acuzele. În plus, a turnat-o pe fosta lui soție, Elena Udrea, dar și pe șeful PDL, Vasile Blaga.

”Precizez că am sprijinit campania electorală din anul 2009 pentru a obţine sprijinul Guvernului în vederea derulării acestui contract. În acest sens, am fost sprijinit de către Vasile Blaga şi Elena Udrea.  Într-o discuţie cu Vasile Blaga mi s-a comunicat că trebuie să plătesc contravaloarea produselor din lista menţionată, precizându-mi că suma ajunge la 3 milioane de euro. I-am solicitat lui Dinu Pescariu să efectueze următoarele plăţi – un avans de 500.000 de euro către o firmă chinezească, Shanzen, pentru următoarele produse: 300.000 de geci, 1.000.000 de pixuri, 300.000 de umbrele, 300.000 de fesuri,  300.000 de fulare, 1.000.000 de brichete. 600.000 de euro i-am depus în tranşe la sediul PDL din Modrogan. Mai precis, i-am remis domnului Ivaşcu, la solicitarea domnului Vasile Blaga”, scrie Cocoș în denunțul de la DNA.

Dorin Cocoș spune cu subiect și predicat în denunț că a obținut șpaga cu ajutorul Elenei Udrea și că mai apoi a împărțit banii cu fosta soție: Din banii primiţi în cont de la Dinu Pescariu am achiziţionat pe persoană fizică, împreună cu fosta mea soţie, Elena Udrea, jumătate din hotelul Griviţa, având fiecare în proprietate o pătrime chiar şi azi. Precizez că Elena Gabriela Udrea cunoştea despre demersurile făcute de mine în vederea derulării contractului de licenţe Microsoft şi despre banii primiţi şi, aşa cum am spus, mi-a acordat sprijinul ei în Guvern. Despre acest lucru ştia şi Vasile Blaga, care de asemenea a susţinut derularea contractului.
Vasile Blaga spune că nu are nicio treabă cu afacerea Microsoft: Personal nu am nici eu, nici partidul nici cea mai mică implicare în ceea ce denumiți afacerea Microsoft, niciunul, de niciun fel. Dacă cineva are întrebări, când va avea, dacă procurorii vor dori lămuriri ca orice cetățean al acestei țari mă voi prezenta fără probleme. Nu m-a întrebat niciun procuror nimic.
Și pentru că a ciripit bine, procurorii DNA au solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție, înlocuirea măsurii arestului preventiv din dosarul Microsoft, în arest la domiciliu pentru Dorin Cocoș.
Însă nu pleacă acasă pentru că mai are un mandat de arestare preventivă emis în dosarul despăgubirilor ilegale de la ANRP, în care este arestată și Alina Bica.
Categories: ȘTIRI

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*