Digi 24 prezintă în cadrul campaniei România furată, falimentul companiei Aversa

Digi 24 prezintă în cadrul campaniei România furată, falimentul companiei Aversa
loading...

30 de milioane de euro din datorii imposibil de recuperat pierde statul român odată cu închiderea fabricii Aversa. Pentru bucureşteni numele are ecouri venite din comunism, când fabrica, amplasată în zona  Bucureşti – Obor, era  una dintre cele mai mari platforme industriale ale Capitalei.

În anii ’80, de la Aversa mergeau la export zeci de mii de pompe iar anii ’90 nu prevesteau un sfârşit-fulger. Reporterii de la România furată” au intrat în culisele privatizării uneia dintre cele mai cunoscute fabrici din România şi au reuşit să afle adevărul din spatele unei spirale de privatizări eşuate şi decizii politice dezastruoase.

În prezent fosta Întreprindere de Pompe Aversa este ultima fabrică rămasă în picioare. În 2016, la capătul a 10 ani de negocieri, licitaţii şi tranzacţii abandonate ori contestate, statul este pe cale să piardă Aversa, definitiv. Odată cu singura fabrică de acest fel din Europa de Est, dispar şi cel puţin 30 de milioane de euro din datorii imposibil de recuperat.

Drumul unei privatizări ce s-a dorit a fi de succes începe sub Guvernul Adrian Năstase şi primii interesaţi de cumpărare sunt nişte nemţi.  Însă totul se dovedeşte a fi un mare eşec şi, în aprilie 2006, uzina intră în insolvenţă pentru o datorie de 5.000 de euro. În cel mai românesc stil posibil proiectele strict secrete dispar sau sunt copiate, iar şefi din Aversa încep să îşi înfiinţeze firme care fac câştiguri rapide din pierderile uzinei. Oficial, fabrica intră în faliment în ianuarie 2012. După preluarea fabricii de către mai mulţi oameni de afaceri, utilajele şi terenurile sunt scoase la licitaţie în 2013 şi adjudecate la un preţ de nimic,17,3 milioane de euro, de trei ori mai puţin decât valoarea lor de inventar.

O anchetă despre cine a intermediat vânzarea, care sunt cumpărătorii, dar şi politicienii care au slăbit poziţia statului în afacerea Aversa, este difuzată de Digi24  marţi seară, de la ora 21.00, într-un nou episod al campaniei “România furată”.

Categories: MASS MEDIA

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*