Dezvăluire bombă despre noul premier. I-a cerut șefului ASF să-i facă nepoata director

Dezvăluire bombă despre noul premier. I-a cerut șefului ASF să-i facă nepoata director
loading...

Nici nu a ajuns să fie validat în funcția de Prim ministru al României și deja încep să apară informații explozive despre Mihai Tudose. I-a cerut șefului ASF să-i facă nepoata director.

Prim ministrul desemnat să formeze noul Guvern al României, Mihai Tudose, a vrut să-și angajeze nepoata pe post de director la Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Dezvăluirea a fost făcută de fostul președinte ASF Mișu Negrițoiu. Acesta a scris, într-un comentariu la o postare pe pagina de Facebook a jurnalistei Oana Osman, redactor sef Profit.ro, că l-a cunoscut pe Mihai Tudose, premierul desemnat, în avion, după scandalul cu NN Pensii.

”Eu l-am intilnit o singura data, intr-un avion de seara Iasi-Bucuresti, cu ochii bulbucati, probabil dupa o chermeza cu organizatia locala de partid, cind mi s-a adresat ironic cu “domnul Presedinte” care nu prea trece pe la Parlament si in final “sa-i fac nepoata director”. Sa-l caut. Nu l-am cautat, drept pentru care m-a chemat in octombrie 2016 la audieri in faimoasa comisie pe care o conduceau. Predictibil, au votat sa-mi ceara demisia. Scurt si fara prea multe comentarii. Procedura de Balta Brailei, care a condus in final la “revocare “. Discutiile din acea sedinta merita revazute. Spun totul despre stilul si competenta omului“, scrie Misu Negritoiu.

Mişu Negriţoiu a fost revocat de la şefia ASF, în urma unui vot decisiv în plenul Parlamentului, în 11 mai 2017.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, în 12 aprilie, că scandalul privind pensiile private ar fi fost provocat de preşedintele ASF, Mişu Negriţoiu, el precizând că va fi declanşată procedura parlamentară de demitere a conducerii ASF.

Dragnea a cerut atunci ca ASF, Guvernul şi Ministerul de Finanţe să acţioneze „foarte dur” în cazul NN, pentru a da exemplu şi pentru celelalte multinaţionale “care fac zeci de miliarde în România, care îşi bat joc de români, de statul român”.

Fondul de pensii NN şi-a anunţat, în 11 aprilie, clienţii că în ultimele săptămâni au existat discuţii în spaţiul public privind o eventuală decizie de naţionalizare a fondurilor de pensii private şi le recomandă să se informeze despre contextul pieţei.

Totul a pornit după ce clienţii celei mai mari companii de profil din ţară au primit un mesaj din partea fondului prin care erau avertizaţi că toate contribuţiile ar putea fi naţionalizate.

Pe 1 aprilie 2014, Parlamentul a adoptat numirea lui Mişu Negriţoiu la şefia ASF.

Categories: ȘTIRI

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*