Cum poate un bărbat să îți îmbunătățească performanțele sexuale în mod natural?

Cum poate un bărbat să îți îmbunătățească performanțele sexuale în mod natural?
loading...

Trăim într-o lume care se află într-o continuă mișcare, în care avem din ce în ce mai puțin timp pentru noi, iar acest lucru duce inevitabil la apariția stresului care ne poate afecta în mod negativ viața, dar mai ales performanțele sexuale.

Acesta este principalul motiv pentru care, în prezent, industria produselor pentru potență este una atât de prosperă, fiecare bărbat căutând metode rapide care să îi ajute să nu „se facă de râs” în fața partenerei.

Nu tot timpul aceste produse pentru potență sunt și eficiente, uneori fiind chiar dăunătoare pentru organism, dar există pe piață și excepții, iar dacă vrei să știi care sunt o poți face dând un click pentru detalii complete despre ele. Din ce am putut observa noi, cele mai de succes soluții sunt cele pe bază de creme, nu doar pentru că oferă o eficiență ridicată fără a mai introduce în organism diferite tipuri de pastile, ci și pentru efectul rapid pe care îl au (cel puțin unele dintre ele).

Pe lângă astfel de produse, bărbații mai au la îndemână o serie de alternative la care pot apela, toate naturale și lipsite de riscuri. Uneori cele mai banale schimbări din viața unui bărbat pot face minuni în îmbunătățirea vieții sexuale, a performanțelor din dormitor, iar tocmai despre aceste mici schimbări o să discutăm în cadrul articolului de astăzi.

Fă mult sport, iar performanțele sexuale se vor îmbunătăți de la sine!

Sunt foarte multe la număr studiile care au demonstrat că pentru a avea parte de o viață sexuală satisfăctoare este nevoie să facem excerciții fizice în mod regulat. Acest lucru este valabil atât în cazul femeilor, cât și a bărbaților. În cazul celor din urmă, antrenamentele cu greutăți pot aduce foarte multe beneficii, deoarece pe lângă forță si o mai bună condiție fizică, vor avea parte și de un nivel al testosteronului mult mai ridicat.

Știm cu toții cât de important este ca nivelul de testosteron din organismul bărbatului să fie unul ridicat, cât mai aproape de normal, în acest fel existând și dorință sexuală, precum și o mult mai mare ușurință în a obține și menține erecția. Rezistența musculaturii este și ea foarte importantă în timpul actului sexual, mai ales că ne oferă posibilitatea să experimentăm noi poziții care să amplifice plăcerea și să alunge monotonia care inevitabil se instalează în cazul cuplurilor „vechi”. Chiar există unele exerciții care sunt recomandate, iar despre ele poți afla mai multe căutând pe internet, surse fiind suficiente.

Nu doar acest gen de exerciții sunt recomandate pentru îmbunătățirea vieții sexuale, ci mai putem apela și la exercițiile Kegel, cele care ajută atât de mult în tonifierea celor mai importanți mușchi atunci când vine vorba de sex, și anume cei pubcococcigieni. Ei sunt responsabili de oprirea urinării, iar dacă sunt suficient de bine tonifiați și dezvoltați putem mări durata unui act sexual – poate reprezenta o soluție foarte bună pentru care suferă de ejaculare precoce.

Yoga este și ea de luat în considerare pe partea de exerciți fizice, mai ales că acționează și asupra psihicului, ajutând la eliminarea tensiunii și a stresului, lucru care se fa simți puternic în timpul actului sexual.

O alimentație sănătoasă și echilibrată poate face minuni!

Cu siguranță nu te așteptai la asta. Nu, o alimentație sănătoasă și echilibrată nu este de preferat doar atunci când vine vorba de slăbit și menținerea siluetei, ci și în creșterea performanțelor sexuale. Nu de puține ori acest aspect poate reprezenta chiar cheia spre fericirea ta, deoarece nu doar viața sexuală ți se va îmbunătăți, ci și sănătatea generală a organismului.

Poți începe prin a introduce în alimentația ta cât mai multe fructe și legume, care să te ajute să îți iei doza necesară de vitamine (pentru potență cele mai indicate vitamine sunt: C, B9 (acidul folic), B9, E, B12 și B3), dar și a anumitor alimente ale căror propietăți în ceea ce privește creșterea capacităților sexuale sunt larg acceptate.

Care sunt aceste alimente atât de bune pentru bărbații care își doresc să fie mult mai potenți? În primul rând ne referim la țelină, cea care ajută foarte mult în această situație. De ce? Datorită conținutului ridicat de androsteron și androstenon, care nu doar că atrag (prin eliminarea lor prin transpirație) femeile, ci și au un puternic efect vasodilator.

Pe lista noastră mai putem adăuga cu încredere mierea (bogată în vitamina B și care duce la creșterea nivelului de testosteron din organism), orezul brun (de asemenea bogat în complexul de vitamine B), stridiile, semințele de dovleac, carnea de pui, spanacul sau ghimbirul.

Categories: LIFE

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*