Cruzime fără margini | 21 de egipteni, decapitați de jihadiști în Libia

Cruzime fără margini | 21 de egipteni, decapitați de jihadiști în Libia
loading...

21 de muncitori egipteni, răpiți în Libia, au fost decapitați în grup, de teroriștii Statului Islamic. Jihadiștii și-au motivat uciderea egiptenilor pentru a răzbuna soarta femeilor musulmane “torturate şi ucise de către Biserica (Ortodoxă) Coptă din Egipt”.

Statul Islamic șochează din nou lumea cu o execuție în masă. Teroriștii au difuzat duminică, o înregistrare video care prezintă decapitarea a 21 de bărbaţi.

Bărbații, îmbrăcați în combinezoane de culoare portocalie, sunt egipteni de confesiune creştină recent răpiţi în Libia, unde lucrau ca muncitori.

Bărbaţii sunt aliniaţi pe o plajă cu mâinile legate la spate, după care sunt decapitaţi de teroriștii Statului Islamic, care apar îmbrăcați în negru din cap până în picioare.

Cei 21 de egipteni, erau muncitori imigranţi și au fost răpiţi în oraşul Sirt, în nordul Libiei, aflat sub controlul grupărilor islamiste.

Ministerul Afacerilor Externe din România condamnă în cei mai fermi termeni decapitarea în Libia, de către combatanţii ISIL, a 21 de creştini egipteni.

MAE transmite sincere condoleanţe familiilor  şi îşi exprimă deplina solidaritate cu comunitatea creştină coptă din Egipt şi cu  întregul popor egiptean.

În aceste circumstanţe deosebite de grave, MAE reiterează susţinerea pentru o soluţionare cât mai grabnică a crizei din Libia care a făcut posibilă comiterea acestor crime abominabile.

Actele teroriste comise de ISIL nu pot fi justificate sub nicio formă, iar cei responsabili trebuie să răspundă pentru faptele lor.

Execuția celor 21 de egipteni vine la 12 zile de la uciderea prin incendiere într-o cușcă, a pilotului militar iordanian Maaz al-Kassasbeh.

Pilotul a fost capturat de jihadiști, în decembrie 2014, după prăbuşirea avionului său F-16 deasupra Siriei, a fost ars de viu de teroriștii Statului Islamic.

egipteni decapitati de statul islamic

Categories: EXTERNE

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*