Cristina Ciobănașu, mărturisiri incredibile: Îmi este foarte greu să joc asta!

Cristina Ciobănașu, mărturisiri incredibile: Îmi este foarte greu să joc asta!
loading...

După ce au fost bunică și nepoată în “O grămadă de caramele”, serialul difuzat la Happy Channel, Carmen Tănase și Cristina Ciobănașu fac din nou echipă, de această dată în “Fructul oprit””, noua producție semnată de Ruxandra Ion. În serialul difuzat lunea, de la ora 20.00, la Antena 1, Carmen Tănase și Cristina Ciobănașu au o relație diferită de cea cu care au obișnuit publicul până acum.

Serialul produs și regizat de Ruxandra Ion, după scenariul redat într-o manieră originală de Simona Macovei și Radu Grigore, aduce în fața telespectatorilor o poveste impresionantă și o distribuție de excepție.

Avem foarte mulți actori buni în <<Fructul oprit>>, nu pot să spun că am un actor preferat, dar lucrez extrem de bine cu Alina Chivulescu, avem o chimie specială, noi am lucrat mult timp împreună. Pe doamna Carmen Tănase o știu de atâta vreme, mi-a mi-a fost <<bunică>> în <<O grămadă de caramele>>.”, spune Cristina Ciobănașu, care o interpretează pe Ana Caragea în prima dramă psihologică din peisajul serialelor autohtone care se difuzează lunea de la ora 20.00, la Antena 1. Personajul actriței Carmen Tănase se numește Roxana Baicu Popovici și este mama femeii cu care tatăl Anei vrea să se recăsătorească.

Spre deosebire de alte proiecte în care au mai lucrat împreună, de această dată, cele două vor da viață unor personaje a căror relație este una tensionată.

Mie nu-mi place de ea în serial. Îmi este foarte greu să joc anumite momente, pentru că eu o iubesc pe Carmen! Îmi e cea mai dragă persoană de pe platou și îmi este foarte greu! După toate secvențele în care sunt serioasă și mă înfurii, când se uită la mine și zâmbește puțin, mă bufnește râsul, nu mai pot și zic: <<Nu pot, nu pot să te urăsc!>>. Este foarte amuzant!”, povestește Cristina, care poate fi urmărită de telespectatori, luni de la ora 20.00, la Antena 1, în cel de-al treilea episod al serialului “Fructul oprit”.

Categories: SHOWBIZ

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*