Cosmin Seleşi, înlocuit de Florin Ristei la cârma show-ului “Te cunosc de undeva!”

Cosmin Seleşi, înlocuit de Florin Ristei la cârma show-ului “Te cunosc de undeva!”
loading...

Florin Ristei va prezenta începând din 17 noiembrie, de la ora 20.00, la Antena 1, emisiunea“Te cunosc de undeva!” alături de Alina Pușcaș. El îl va înlocui pe Cosmin Seleși, în perioada când acesta filmează în India și Sri Lanka, pentru show-ul “Asia Express”.

M-am bucurat să fiu înlocuitorul lui Seleși, fiind curios cum se simte experiența “Te cunosc de undeva!” și din altă poziție decât cea de concurent. Echipa m-a primit foarte bine. Sunt aceeași oameni pe care îi cunosc de peste trei ani, care mi-au luat din prima toate emoțiile noului job”, spune Ristei, zâmbind.

Despre colega sa de prezentare are numai cuvinte frumoase. “Cu Pușcaș m-am înțeles întotdeauna minunat, iar aici am lăsat-o să fie șefa. Vechimea își spune cuvântul (râde)”, mai spune el.

Prezentatorului emisiunii “Prietenii de la 11” nu îi este străină scena de la “Te cunosc de undeva!”. A participat de trei ori în postura de concurent al show-ului, a câștigat cel de-al optulea sezon, apoi a cântat cu trupa sa, Freestay, în recital, alte trei sezoane. “E o emisiune care mi-a plăcut dintotdeauna, care te face să-ți depășești limitele și să-ți descoperi noi valențe în ceea ce privește cântatul, actoria și dansul. De la prezentare, acum, se vede un pic mai relaxat totul.”, mai spune Florin.

Referitor la concurenții actualului sezon, Ristei crede că Ana si Raluka sunt cele mai transformabile. Iar Romică m-a surprins plăcut, descoperindu-i și latura muzicală”.

Cum se va descurca Florin Ristei în postura de prezentator al show-ului, alături de Alina Pușcaș, telespectatorii Antenei 1 vor vedea sâmbătă, 17 noiembrie, de la ora 20.00, într-o nouă ediție a emisiunii “Te cunosc de undeva!”.

 

 

Categories: MASS MEDIA

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*