Constantin Niță, plasat sub control judiciar de DNA pentru că a luat 30,000 de euro mită

Constantin Niță, plasat sub control judiciar de DNA pentru că a luat 30,000 de euro mită
loading...

Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, pentru o perioadă de 60 de zile, de la data de 25 aprilie 2016 față de inculpatul NIȚĂ CONSTANTIN, deputat în Parlamentul României, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

Deputatul PSD, Constantin Niță, fost Ministru al Energiei în Guvernul Ponta, a fost plasat luni, sub control judiciar pe cauțiune într-un dosar instrumentat de DNA în care este acuzat că a luat 30,000 de euro mită de la un afacerist.

„În cursul anului 2013, Niță Constantin, deputat în Parlamentul României și, la data faptei, ministru al Energiei, i-a solicitat unui om de afaceri (denunțător) un comision de 5% din valoarea unui contract încheiat de societatea comercială a acestuia cu primăria unui municipiu. Comisionul a fost pretins de Niță Constantin în schimbul exercitării influenței sale asupra primarului de municipiu și a promisiunii că interveni pe lângă acesta pentru a-l determina să agreeze semnarea și buna derulare a contractului cu firma omului de afaceri. Potrivit înțelegerii, urma ca suma reprezentând 5% din valoarea contractului (aproximativ 3,4 milioane lei) să îi fie remisă lui Niță Constantin în două forme: parțial cash și parțial printr-un contract de consultanță fictiv, ce urma a fi încheiat cu o persoană de încredere din anturajul lui NIȚĂ CONSTANTIN. În consecință, la data de 21.07.2013, Niță Constantin a primit 30.000 euro de la omul de afaceri, în incinta unui restaurant libanez, dintr-un hotel din București. De asemenea, la solicitarea lui Niță Constantin, a fost contactată persoana de încredere a acestuia care a propus încheierea unui contract de consultanță cu o anumită firmă, la prețul de 5.000 euro + TVA/lună, care a și fost semnat la data de 2 mai 2013. În baza acestui contract fictiv (serviciile facturate nefiind, în fapt, prestate de firmă), reprezentanții omului de afaceri au remis firmei indicate de Niță Constantin, prin intermediul acestui mecanism, suma totală de 303.118 lei, în tranșe lunare, în perioada mai 2013-iunie 2014. Suma solicitată nu a fost, așadar, achitată integral, ci două tranșe, de 30.000 euro, respectiv 303.118 lei. Sumele au fost folosite, în mare parte, pentru diverse cheltuieli ale organizației județene de partid, la solicitarea lui Niță Constantin”, se arată în comunicatul de presă al DNA.

Niță Constantin trebuie să depună o cauțiune în valoare de 150.000 lei, urmând a comunica procurorului în termen de 6 (șase) zile lucrătoare de la data prezentei ordonanțe dacă este de acord să depună valoarea stabilită, aceasta urmând a fi consemnată pe numele inculpatului la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție – Secția de Combatere a Corupției la o unitate bancară.

Categories: ȘTIRI

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*