Consilierul lui Traian Băsescu, fost senator PDL, Gabriel Berca, arestat pentru luare de mită

Consilierul lui Traian Băsescu, fost senator PDL, Gabriel Berca, arestat pentru luare de mită
loading...

Gabriel Berca, fost consilier prezidențial al lui Traian Băsescu, a fost arestat preventiv vineri, în baza unei decizii a Curții de Apel Bacău, pentru luare de mită.

Gabriel Berca a fost reținut joi pentru 24 de ore de procurorii DNA Bacău sub acuzația de trafic de influență și luare de mită. Fostul consilier prezidențial și fost senator PDL, dar și Minsitru de Interne în Guvernul Boc, a luat mită suma de 185.0000 de euro de la un afacerist.

„În perioada aprilie 2010 – ianuarie 2012, inculpatul Berca Gabriel, prin intermediul inculpatului Banu Mihai, a pretins şi primit, atât pentru sine cât şi pentru partidul din care făcea parte, de la un om de afaceri, în mai multe tranşe, suma totală de 185.000 euro pentru ca în calitate de senator în Parlamentul României şi preşedinte al organizaţiei judeţene Bacău a unui partid politic, să-şi folosească influenţa personală pe lângă membri ai Guvernului României, în vederea alocării unei sume de bani către o primărie de pe raza județului Bacău. Această sumă de bani era necesară pentru achitarea unor lucrări de construcție, în valoare de aproximativ 5,6 milioane lei, executate de firma omului de afaceri în beneficiul unității administrativ-teritoriale”, se arată în comunicatul de presă al DNA.

Gabriel Berca i-a reproşat în 2012 lui Mihai Banu, la acea vreme deputat PDL, că nu a depus la partid toţi banii luaţi de la un om de afaceri din Bacău în schimbul intervenţiei pentru alocarea unor sume de bani pentru investiţiile dintr-o comună.

În primăvară anului 2012 a existat o discuţie între Banu Mihai şi Berca Gabriel, în biroul acestuia din urmă (…). Subiectul acestei discuţii l-au constituit sumele de bani luate de Banu Mihai de la omul de afaceri. Berca Gabriel i-a reproşat lui Banu Mihai că nu a adus la partid toţi banii luaţi de la omul de afaceri, context în care Banu Mihai a încercat să justifice atât banii luaţi de la omul de afaceri, cât şi modul de cheltuire a acestora, în sensul că ar fi dus o suma de bani, că donaţie, la sediul central al partidului şi ar fi plătit o firma de consultanţă din Bucureşti. Discuţiile dintre cei doi inculpaţi se purtau pe un ton foarte ridicat”, se menţionează în referatul de arestare a lui Berca.

Mihai Banu a recunoscut, pe parcursul anchetei, că în perioada 2010-2012 a fost de mai multe ori la omul de afaceri respectiv, de la care a luat diverse sume de bani, în lei sau euro, care ar totaliza, în opinia să, echivalentul a 80.000 de euro.

‘Banu Mihai a arătat că toţi aceşti bani au fost predaţi lui Berca Gabriel la sediul partidului, în calitatea să de preşedinte al organizaţiei, şi că acesta a stabilit destinaţia sumelor de bani, astfel: o parte din aceştia (aproximativ 50% din suma primită de la omul de afaceri) erau destinaţi cheltuielilor partidului, iar diferenţa rămânea în posesia şi la dispoziţia lui Berca Gabriel, că preşedinte de partid, cu titlul de cheltuieli de protocol‘, se arată în document.

Potrivit procurorilor anticorupţie, Mihai Banu, în schimbul sumelor primite de la omul de afaceri, a solicitat în mod constant alocarea sumelor de bani necesare plăţii unor lucrărilor executate la şcoală din comună băcăuană Ardeoani. Problema a fost discutată şi la şedinţele conducerii PDL Bacău, iar Berca ar fi fost de acord cu solicitarea, promiţând că se va implică personal la nivel guvernamental pentru obţinerea acestor fonduri.

‘Având în vedere funcţiile deţinute de Berca Gabriel (senator în Parlamentul României, preşedinte al organizaţiei judeţene Bacău a PDL, vicepreşedinte la nivel naţional al PDL), acesta era singurul în măsură să rezolve solicitarea omului de afaceri, în timp ce Banu Mihai ar fi putut influenţă o astfel de decizie la nivel guvernamental doar cu ştiinţă şi acordul lui Berca Gabriel. (…) Este cert că au fost primite astfel de sume de bani de către cei doi pentru finanţarea ‘la negru’ a partidului, iar între banii daţi de omul de afaceri şi solicitarea acestuia de a fi alocate fonduri pentru lucrările de la Şcoală Ardeoani există o legătură directă, întrucât, în toată această perioada, singură solicitare a omului de afaceri a fost că partidul, prin Berca Gabriel şi Banu Mihai, să-şi exercite influenţă la nivelul Guvernului României‘, se mai arată în referatul DNA.

Conform aceleiaşi surse, singurul motiv pentru care omul de afaceri nu a mai dat bani la PDL pentru alegerile locale din vara anului 2012 a fost faptul că Berca şi Banu nu i-au rezolvat solicitarea.

Categories: ȘTIRI

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*