Cea mai veche orchestră radio din lume – MDR Leipzig Radio Symphony Orchestra (Germania) – va susține două concerte extraordinare la București în cadrul Festivalului RadiRo (18 – 25 noiembrie 2018) – unicul festival de pe mapamond dedicat orchestrelor radio – eveniment organizat și produs o dată la 2 ani de Radio România!

Fondată în 1923, orchestra își are rădăcinile într-o regiune impregnată de arta unor compozitori de geniu, ca Johann Sebastian Bach, Felix Mendelssohn, Richard Wagner, Robert Schumann, Franz Liszt sau Kurt Weill.

În cadrul celei de-a IV-a ediții a festivalului, alături de alte câteva mari ansambluri europene, MDR Leipzig Radio Symphony Orchestra (Germania) va concerta la Sala Radio sub bagheta lui Robert Trevino, unul dintre cei mai apreciaţi tineri dirijori americani ai momentului. Artistul a activat ca dirijor asociat al New York City Opera (2009-2011) şi al Orchestrei Simfonice din Cincinnati (2011-2015). Promotor al muzicii contemporane, Robert Trevino a dirijat în premieră mondială lucrări ale unor renumiți compozitori precum André Previn, Phillip Glass, Jennifer Higdon, Sofia Gubaidulina. În prezent este director muzical al Orchestrei Naţionale Basce, fiind desemnat recent şi dirijor principal al Orchestrei Simfonice din Malmö.

Luni, 19 noiembrie (19.00), concertul de la Sala Radio susținut de MDR Leipzig Radio Symphony Orchestra o va aduce în fața publicului din România pe apreciata violonistă olandeză Simone Lamsma, care cântă pe vioara de patrimoniu universal Stradivarius „Mlynarski” (1718)! Violonista olandeză stăpânește un repertoriu uluitor, incluzând mai mult de 60 de concerte și, de asemenea, o bogată literatură camerală. Cu apariții aplaudate pe marile scene ale lumii și cronici elogioase, Simone Lamsma a făcut cunoștință anul trecut cu publicul din România, când a debutat în Festivalul Enescu, într-un program al ansamblului Les Siècles, condus de François-Xavier Roth. Programul serii cuprinde Concertul nr. 1 pentru vioară și orchestră semnat de Max Bruch și Simfonia a V-a, creație a lui Gustav Mahler.

Marți, 20 noiembrie (19.00) concertul susținut de MDR Leipzig Radio Symphony Orchestra îl aduce pe scena Sălii Radio pe tânărul pianist român Mihai Ritivoiu, laureat al Concursului Internaţional George Enescu, secţiunea pian, în 2011. În cadrul concursului inițiat de Radio România Muzical – Discurile Anului 2018 – albumul de debut al lui Mihai Ritivoiu (cu lucrări de Cesar Franck, George Enescu şi Franz Liszt), lansat în luna martie la casa de discuri „Genuin” din Leipzig, conduce în acest moment în top-ul voturilor publicului ! Mihai Ritivoiu a susţinut concerte de cameră şi recitaluri în România, Anglia, Franţa, Portugalia, Elveţia şi Italia, în săli ca Ateneul Român, St Martin-in-the-Fields, Wigmore Hall, Barbican Centre, West Road Concert Hall şi Ernest Ansermet Studio. În 2015 a câştigat Medalia de Aur din partea „Beethoven Piano Society of Europe” din Londra. La Sala Radio va interpreta Concertul nr. 3 pentru pian și orchestră de Serghei Prokofiev. În a doua parte a serii veți asculta poemul simfonic ”O viață de erou” – Richard Strauss.