Catastrofă feroviară la Hunedoara. Două persoane și-au pierdut viața

Catastrofă feroviară la Hunedoara. Două persoane și-au pierdut viața
loading...

Două persoane și-au pierdut viața sâmbătă, după ce un tren de marfă a deraiat în zona localităţii hunedorene Băniţa-Merişor în apropiere de Petroşani, traficul feroviar spre Petroşani fiind blocat.  Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu, din primele informaţii se pare că ar fi deraiat locomotiva trenului şi mai multe vagoane. 

Traficul feroviar între staţiile Baniţa şi Merişor, secţia de circulaţie Petroşani – Simeria ( Regionala Timişoara) este închis din cauza deraierii unui tren de marfă, informează CFR SA.

Trenul, compus din 16 vagoane, aparţine unui operator privat de marfă, Unicom Tranzit, şi asigura un transport de reziduuri metalice pe relaţia Slatina-Curtici.

14 dintre cele 16 vagoane sunt deraiate/răsturnate, plus locomotiva, iar unele vagoane vagoane sunt răsturnate în râpă, dar încă nu se ştie câte. Se pare că la baza deraiării este o defecţiune la sistemul de frânare al trenului.

Conform reprezentanţilor ISU, la faţa locului sunt 3 echipaje ale Serviciului de Ambulanţă, o autospecială de stingere, o ambulanţă SMURD şi una de descarcerare. Intervenţia se realizează dificil, întrucât locul evenimentului se află sub tensiune electrică foarte mare.

Trenul de marfă care a deraiat sâmbătă după-amiază de pe linia ferată în zona Băniţa-Merişor ar fi rămas fără frâne, rezultă din primele cercetări efectuate la faţa locului de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara.

În urma accidentului, mecanicul şi ajutorul său, doi bărbaţi cu vârstele de 51 şi respectiv 67 de ani, au decedat.

Potrivit şefului ITM Hunedoara, Adrian Bozdog, cei doi au anunţat prin staţia radio că frânele garniturii de tren au cedat şi au solicitat cale liberă.

“Sistemul de frânare a cedat. Mecanicii au anunţat prin staţie, la Staţia Feroviară Merişor, că vor veni fără frâne şi să le dea drumul până vor reuşi să încetinească sau vor avea un moment în care vor putea încetini garnitura”, a declarat inspectorul-şef al ITM Hunedoara.

Traseul căii ferate este compromis în totalitate, pe ambele sensuri de mers. Garnitura a deraiat pe un pod de cale ferată şi mai multe vagoane s-au prăbuşit într-o râpă adâncă.

Trenul de marfă avea în compunere 16 vagoane, din care 14 au deraiat, iar şase au căzut de la o înălţime de aproximativ zece metri. Din păcate, în urma acestui accident feroviar a rezultat decesul a două persoane, mecanicul şi ajutorul de mecanic. Cauzele şi circumstanţele concrete ale acestui eveniment nefericit vor fi investigate pe parcursul dosarului penal ce a fost întocmit cu această ocazie“, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu.

Potrivit acestuia, traficul feroviar în zonă este complet închis pe durata cercetărilor. Trenurile vor fi deviate pe rute ocolitoare – Filiaşi-Orşova-Caransebeş.

Categories: ȘTIRI

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*