Măcel de Florii în Egipt. Cel puțin 25 de persoane au fost ucise de o explozie care a avut loc, duminică, într-o biserică coptă din nordul Egiptului în timp ce era celebrată slujba de Florii. La scurt timp după aceea, o nouă explozie s-a produs în fața catedralei copte din orașul Alexandria soldată cu cel puțin 11 morți.

O explozie a făcut cel puțin 25 morți duminică în apropierea unei biserici din orașul Tanta, în Delta Nilului, la nord de Cairo.

Explozia a făcut de asemenea patruzeci de răniți, în momentul când comunitatea creștină se pregătește să intre în Săptămâna Mare după sărbătoarea Floriilor în această duminică.

Explozia a avut loc cu puțin înainte de ora 10.00 în biserica Mar Girgis din Tanta, potrivit televiziunii de stat.

Explozia a avut loc de asemenea înaintea unei vizite a papei Francisc programată pentru 28 și 29 aprilie în Egipt, în timp ce filiala locală a grupării jihadiste Stat Islamic a chemat la acțiuni împotriva creștinilor.

Un al doilea atentat terorist s-a produs duminică la Alexandria, la scurt timp după cel din Cairo. Cel puțin 11 persoane au fost ucise și alte câteva zeci sunt rănite în urma unui atentat comis duminică asupra unei biserici creștine din orașul egiptean Alexandria.

În ambele atacuri s-a produs o explozie în incinta bisericilor. Potrivit Ministerului egiptean al Sănătății, atacul de la Alexandria a vizat biserica Sfântul Marcu.

Odată cu anunțul privind acest al doilea atentat a fost comunicat și ultimul bilanț al victimelor atacului precedent asupra unei biserici din orașul Tanta, situat în Delta Nilului, numărul morților ajungând la 36 și cel al răniților la peste 100.

Gruparea jihadistă Statul Islamic a revendicat atacurile comise duminică asupra a două biserici creștine din Egipt și soldate, conform unui bilanț provizoriu, cu 36 de morți și peste o sută de răniți, relatează agențiile internaționale de presă.

‘Echipe ale Statului Islamic au condus atacurile împotriva a două biserici, la Tanta și Alexandria’, a anunțat agenția de propagandă a SI, Amaq, într-un comunicat distribuit pe rețelele de socializare.

Aceste atentate asupra bisericilor creștine din Egipt survin cu trei săptămâni înaintea vizitei pe care Papa Francisc o va efectua în această țară.