Cadou inedit pentru Cheloo din partea unui participant la ”iUmor”

Cadou inedit pentru Cheloo din partea unui participant la ”iUmor”
loading...

Românii care vor urca pe scena ”iUmor” în cel de-al patrulea sezon al show-ului, ce va avea premiera în această toamnă la Antena 1 sunt talentați, însă au parte de concurență acerbă și din partea celor care au străbătut mii de kilometri pentru a avea ocazia să îi impresioneze pe Delia, Cheloo și Mihai Bendeac.

Astfel, în cel de-al patrulea sezon, telespectatorii Antena 1 vor vedea concurenți din mai multe țări, printre care Franța, Germania, Republica Moldova, Suedia, Olanda, Italia sau Statele Unite ale Americii. Însă, cei din Japonia au marcat, fără să știe, și o premieră pe scena „iUmor”: un cadou cu totul special pentru Cheloo.

Juratul este, de obicei, cel mai „vitregit” la acest capitol, cel puțin în comparație cu Delia, care a primit până acum cele mai multe semne de admirație din partea concurenților, care au răsfățat-o cu flori, felicitări, bomboane sau gustări. Aşa că nu mică le-a fost mirarea când Cheloo a primit un cadou cu totul special – o cască de samurai pe care a acceptat-o foarte încântat și cu greu a mai renunțat la ea.

Competiția continuă și în această săptămână, când noi concurenți vor urca pe scena ”iUmor” încercând să impresioneze atât jurații cât și publicul, pentru a-și asigura un loc în marea finala și o șansă la premiul de 20.000 de euro.

Categories: SHOWBIZ

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*