Buzărnescu, Begu, Cîrstea, Niculescu și Ana Bogdan, participă la BRD Bucharest Open 2018

Buzărnescu, Begu, Cîrstea, Niculescu și Ana Bogdan, participă la BRD Bucharest Open 2018
loading...

Mihaela Buzărnescu, Irina Begu, Sorana Cîrstea, Monica Niculescu și Ana Bogdan au confirmat participarea la turneul de tenis BRD Bucharest Open. Organizatorii au pregătit şi un wild card pentru Simona Halep.

Înscrierile pentru ediția din acest an a “BRD Bucharest Open”, turneul WTA International găzduit, ca în fiecare vară, de Arenele BNR, s-au încheiat, iar pe lista jucătoarelor direct acceptate se află cinci din România: Mihaela Buzărnescu, Irina Begu, Sorana Cîrstea, Monica Niculescu și Ana Bogdan.

“Cu excepția Simonei Halep, cele mai bune și mai în formă jucătoare ale momentului din România sunt pe tabloul principal. Le avem la București pe dubla campioană de anul trecut, Irina Begu, dar și pe Mihaela Buzărnescu, Sorana Cîrstea, Monica Niculescu și Ana Bogdan, componente de bază ale echipei de Fed Cup a României, ceea ce mă face să declar, cu convingere, că această ediție aniversară, este cea de-a cincea, va fi una foarte puternică și foarte atractivă. Tot turneul, de fapt, se anunță puternic și echilibrat, pentru că pe tablou le mai avem pe Sevastova, jucatoare de Top 20, pe Suarez Navarro și Eranni, amble foste jucătoare de Top 10 WTA, precum și pe fosta câștigătoare a turneului nostru, Anna Schmiedlova. Apoi, să nu excludem posibilitatea de a o avea pe teren chiar și pe Simona Halep, de două ori campioană la BRD Bucharest Open, care poate primi, dacă solicită, și noi ne dorim mult ca ea să joace aici, unul dintre cele două wild-card-uri WTA”, a declarat Dumitru Hărădău, președintele turneului de la București.

În 2017, Irina Begu a câştigat turneul de tenis după ce a învins-o în finală pe  Julia Goerges, scor 6-3, 7-5. Finala de dub lu a fost câştigată de Irina Begu şi Raluca Olaru, româncele impunându-se în două seturi, scor 6-3, 6-3 în fața cuplului Elise Mertens (Belgia)/Demi Schuurs (Olanda). Prima ediţie a BRD Bucharest Open a fost câştigată în 2014 de Simona Halep, numărul unu mondial reuşind aceeaşi performanţă şi în 2016.

Turneul BRD Bucharest Open va avea loc în perioada 14-22 iulie 2018.

Categories: SPORT

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*