Bogdan Olteanu, în arest la domiciliu pentru milionul de euro primit drept mită de la Vîntu

Bogdan Olteanu, în arest la domiciliu pentru milionul de euro primit drept mită de la Vîntu
loading...

Bogdan Olteanu scapă de arestul preventiv. Judecătorul de drepturi și libertăți de la Înalta Curte a respins solicitarea DNA privind încarcerarea și l-a plasat pe Viceguvernatorul BNR în stare de arest la domiciliu pentru 29 de zile.

Bogdan Olteanu poate răsufla ușurat, a scăpat de arestul preventiv. Înalta Curte l-a trimis acasă, în arest la domiciliu. La ieșirea din arestul Poliției Capitalei, Bogdan Olteanu a declarat presei că este un moment greu și o perioadă foarte tristă pentru el.

“Este un moment greu, este un moment trist și o perioadă foarte tristă. Sper să se termine cât mai repede. Doresc să obțin achitarea cât mai rapid, pentru a reîncepe o viață normală. Până la acel moment, voi face ceea ce onoarea și respectul față de instituția din care am făcut parte îmi cere, voi transmite cât mai rapid demisia mea din conducerea Băncii Naționale și voi urma să îmi susțin cauza în justiție”, a spus Bogdan Olteanu, într-o scurtă declarație dată în fața arestului Poliției Capitalei.

Bogdan Olteanu este acuzat de procurori că, în perioada iulie — noiembrie 2008, în calitate de președinte al Camerei Deputaților, a solicitat și primit de la un om de afaceri suma de 1 milion de euro și sprijin electoral în schimbul numirii unei persoane pe postul de guvernator al Deltei Dunării, banii fiind remiși la sediul unui partid politic.

“În perioada iulie — noiembrie 2008, inculpatul Olteanu Bogdan, în calitate de președinte al Camerei Deputaților, a solicitat și primit de la un om de afaceri (Sorin Ovidiu Vîntu — n.r.) suma de 1.000.000 de euro și sprijin electoral, constând în servicii de marketing și consultanță, în schimbul efectuării de demersuri pe lângă membrii Guvernului României pentru determinarea numirii unei persoane pe postul de guvernator al Deltei Dunării (Liviu Mihaiu — n.r.). Banii au fost remiși de către omul de afaceri, printr-un intermediar, la sediul unui partid politic”, susțin procurorii DNA.

Ca urmare a diligențelor depuse de Bogdan Olteanu, Liviu Mihaiu a fost nimit la data de 18 septembrie 2008 în funcția de guvernator al Deltei Dunării.

Sorin Ovidiu Vântu ar fi susţinut, în faţa procurorilor anticorupţie, că ar fi cumpărat influență de la Călin Popescu Tăriceanu, potrivit informațiilor vehiculate în spațiul public, prin intermediul lui Bogdan Olteanu, actual viceguvernator al Băncii Naționale a României, fost președinte al Camerei Deputaților la data săvârșirii faptelor investigate. Milionul de euro ar fi fost pentru ca premierul de atunci să-l numească pe Liviu Mihaiu guvernator al Deltei Dunării. Jurnalistul a ocupat această funcţie între septembrie 2008 şi februarie 2009, dar a fost revocat din funcție  după schimbarea Guvernului Tăriceanu.

Călin Popescu Tăriceanu a declarat că acuzaţiile lansate pe piaţă, pe seama prezenţei lui SOV la DNA, sunt simple zvonuri: Nu comentez zvonuri. Presupunând că într-adevăr numele meu e menționat în­tr-un fel sau altul în denunțul vreunui arestat, condamnat, anchetat, suspect, inculpat etc, aștept ca, o dată cu apropierea alegerilor, mai mulți arestați, condamnați, anchetați, suspecți, inculpați etc. să facă denunțuri împotriva mea, pentru a obține promisiunea procurorilor DNA că vor avea parte de un tratament mai indulgent în fața Legii și vor rămâne cu banii furați, eventual. După ce se va aduna un număr de denunțuri măcar cu două cifre, voi da următorul răspuns pentru toate înscenările. Oricât aș fi eu de vânat de DNA, ALDE va fi partid parlamentar după alegeri. Băsescu, atunci când era la apogeul puterii sale, a făcut numeroase eforturi de a mă elimina din fruntea Guvernului și din politică. N-a reușit, pentru simplul motiv că în toată activitatea mea NU există fapte de corupție.

Potrivit DNA, suma de un milion de euro care a fost primită de Bogdan Olteanu de la Sorin Ovidiu Vântu pentru a determina numirea lui Liviu Mihaiu în funcția de guvernator al Deltei Dunării a fost transferată dintr-un cont din Cipru în contul din Bulgaria al unei societăți înregistrate în SUA și apoi retrasă în numerar în trei zile consecutive.

Categories: ȘTIRI

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*