Boala lumii actuale – depresia și ce spune psihoterapeutul Daniel Ivan despre aceasta

Boala lumii actuale – depresia și ce spune psihoterapeutul Daniel Ivan despre aceasta
loading...

Semne ale faptului că unele persoane trebuie să apeleze la un medic specialist din cauză că nu mai poate față sentimentelor depresive sunt nenumărate. Este mai greu pentru cel în cauză să le recunoască însă. Depresia este o boală care de obicei macină în tăcere. Este neapărat nevoie de tratament pentru aceasta, altfel efectele pot fi devastatoare. Este o problemă care se vindecă cel mai bine prin puterea voinței proprii, pe care fiecare trebuie să o regăsească în propria persoană. 

Cert este că depresia constituie o afecțiune ce ia amploare și se manifestă prin simptome discrete. Prea puțini o identifică la timp pentru a se trata mai ușor de efectele sale. Cu cât se adâncește, cu atât mai grea este lupta, însă atenție – specialistul psihoterapeut Daniel Ivan atrage atenția asupra faptului că nu este o luptă imposibil de purtat și câștigat.

Nu ajută la nimic a face mențiuni de statistici cu privire la modul în care afecțiunea afectează populația la ora actuală pentru că nu este nimic încurajator. Poate ar ajuta doar faptul ca cei în cauză să știe că sunt și alții care se confruntă cu această problemă și că mulți o lasă cu succes în trecut. O mențiune de făcut totuși este cea potrivit căreia depresia afectează mai ales persoanele tinere, întrucât acestea sunt mai predispuse să cedeze atunci când au probleme.

Depresia și cauzele apariției

Această stare poate constitui un rezultat al dezechilibrelor realizate la nivelul creierului, însă cauzele pot fi genetice, consecințe ale traumelor, șocurilor, a tragediilor suferite, precum și a unor reacții exagerate a anumitor persoane din jur. Desigur că în prezent mai mult ca niciodată sfera problemelor se extinde și cuprinde și problemele financiare, stresul, respectiv anumite probleme de sănătate.

Asemenea oricărei afecțiuni grave și depresia necesită un tratament corespunzător. O formă mai ușoară ar putea fi combătută cu ajutorul psihoterapiei, însă depresia într-o stare mai avansată presupune mai mari bătăi de cap. Aceasta persistă peste ani și poate necesita tratament medicamentos pentru a fi ținută sub control. Sunt adevăruri dureroase, dar reale, și tot mai frecvente în lumea în care trăim. Inițiativa este de a combate această boală care caută să producă decesul a tot mai multor persoane, mai ales de vârste tinere la ora actuală.

Faptul că tot mai multe persoane sunt depresive nu poate fi decât îngrijorător. Specialiști precum Daniel Ivan caută să ofere susținerea necesară celor care conștientizează că se confruntă cu asta și doresc să depășească această etapă grea din viața lor. Fie în propriul cabinet psiholog Bucuresti, fie în cadrul serviciilor pe care le pune la dispoziție în mediul online, acesta este la dispoziție și îl recomandă atât experiența în domeniu, cât și cunoștințele de specialitate ce le deține.

Potrivit acestuia, un mod bun de a evita depresia este de a acorda atenție simptomelor sale. Întrucât acestea sunt foarte subtile, pot fi ignorate involuntar. În principal este trădata instalarea ei de o tristețe accentuată, în exces. Atunci când această stare persistă, este clar să este vorba despre o problemă și că trebuie luate măsuri. Alte semne sunt izolarea, faptul că nu mai există comunicare cu prietenii și în general cu cei din jur. Cei care nu mai găsesc plăcere în nimic și se simt demoralizați sunt predispuși la depresie. Lipsește energia și dorința de a face ceva, de a desfășura activități.

De altfel, depresia este o stare ce se manifestă și la nivel fizic. Se resimt tot mai frecvent dureri de cap, amețeli, apar stările de oboseală persistente. Mai mult decât atât, cei care suferă de o depresie într-o stare mai avansată experimentează și tulburări de metabolism. Este vorba despre faptul că scad în greutate, fără a avea însă o explicație fizică.

Este foarte important ca simptomele depresiei să nu fie ignorate. Din contra, acestea ar trebui să atragă atenția și să reprezinte un semnal de alarmă pentru cei care le experimentează. Uneori voința nu este suficientă, însă este întotdeauna necesară. Alături de ajutorul unui psihoterapeut cu experiență precum Daniel Ivan, procesul de vindecare va fi eficientizat și mai productiv. După o evaluare completă se va stabili și calea cea mai bună de urmat pentru a depăși această perioadă dificilă, pentru a câștiga lupta cu depresia.

Categories: SĂNĂTATE

About Author

Comments

  1. Madalina
    Madalina 28 February, 2019, 11:57

    Excelent articolul, multumesc pentru informatie si pentru link.

    Reply this comment

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*