Maratonul transformărilor de primăvară continuă sâmbătă, 8 aprilie, de la ora 20.00, la „Te cunosc de undeva!”, cu muzică live și multă bună-dispoziție, într-un spectacol prezentat de Alina Pușcaș și Cosmin Seleși și jurizat de Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Andrei Aradits și Aurelian Temișan.  

Astfel, Anda Adam va îmbrăca straiele populare din zona Năsăudului și va cânta precum Maria Butaciu, alături de taraful Silvian Voicu, Daniel Max Dragomir o va readuce pe scena show-ului pe nemuritoarea artistă originară din Insulele Capului Verde, “diva desculță” Cesaria Evora, pe când “Cuza”, cel mai tânăr concurent de la “Te cunosc de undeva!”, va da viață unei legende vii a muzicii internaționale, Sandra.

O apariție bizară și o voce din vremurile de glorie ale rock-ului internațional sunt două atuuri pe care va trebui să le aibă transformarea lui Biu Marquetti în David Lee Roth, solistul trupei Van Halen. Sore va fi o artistă britanică nonconformistă, Jessie J, căreia îi place să surprindă publicul cu apariții neconvenționale, în timp ce Alex Vasilache va încerca să copieze răgușeala atât de originală și cheful de viață pe care-l emană la orice apariție artista italiană Gianna Nannini. Bianca Sârbu va cânta o adaptare pop a unei partituri clasice celebre, “Adagio”, cu vocea celei mai bine vândute artiste belgiene, Lara Fabian, Ruby se va transforma în cea mai nominalizată femeie din istoria premiilor Grammy, senzuala Beyonce, în timp ce Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu vor imita doi băieți de origine germană deveniți celebri în anii 1980 – 1990, soliștii trupei Milli Vanilli.

Seara va fi deschisă de… jurata Andreea Bălan care, împreună cu band-ul și dansatorii ei, dar și cu Florin Ristei, va susține un moment artistic spectaculos, cu titlul “Fantezia”.

Care va fi cea mai bună transformare a serii, telespectatorii Antenei 1 vor vedea sâmbătă, 8 aprilie, de la ora 20.00, într-o nouă ediție a show-ului “Te cunosc de undeva!”.