Atac şocant în Germania. Românii, incendiaţi de 1 decembrie

Atac şocant în Germania. Românii, incendiaţi de 1 decembrie
loading...

Atac fără precedent asupra românilor în Germania chiar de Ziua Naţională. 33 de români au ajuns la spital după ce imobilul în care erau cazaţi, a fost incendiat intenţionat.

Incidentul şocant a avut loc în orașul Bergkamendin, situat la 20 de km de Dortmund. 7 persoane sunt în stare gravă.

“Consulatul General al României la Bonn urmărește îndeaproape evenimentele legate de incendiul produs la data de 1 decembrie 2017, într-un imobil situat în localitatea germană Bergkamen. Oficiul consular a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale, în vederea obținerii unor informații cu privire la existența unor cetățeni români printre victime. Potrivit informaţiilor furnizate de autorităţile locale, în imobilul afectat de incendiu locuiau 45 de persoane, printre care şi cetățeni români. 33 dintre persoanele afectate au fost spitalizate, urmare intoxicației cu fum, 7 dintre acestea fiind în stare gravă, fără a le fi pusă viaţa în pericol. O parte dintre persoanele spitalizate au fost externate. Consulatul General al României la Bonn monitorizează cu prioritate cazul şi menține în permanenţă legătura cu autorităţile competente, fiind pregătit să acorde asistenţă consulară“, se arată în comunicatul oficial al MAE, remis recentNEWS.ro.

Conform datelor comunicate de către autorităţile locale, ancheta privind cauzele producerii incendiului este în desfășurare.

 UPDTATE 2 DECEMBRIE,08.00: 

Potrivit ultimelor date furnizate Consulatului General al României la Bonn de către autorităţile locale, în imobilul incendiat locuiau 45 de persoane, dintre care 33 erau înregistrate ca cetăţeni români, unele dintre persoanele rezidente având dublă cetățenie, printre care și cea română. 

Conform datelor obţinute de reprezentanții oficiului consular, toate persoanele spitalizate în urma producerii incendiului au fost externate.

În urma demersurilor oficiului consular, angajatorul german al persoanelor afectate de incendiu a confirmat că le-a asigurat cazarea într-o altă locație.

O echipă consulară mobilă din cadrul Consulatului General al României la Bonn se deplasează la locul incidentului, pentru evaluarea situaţiei şi acordarea de asistenţă consulară, în caz de necesitate.

Cercetările cu privire la acest caz sunt efectuate de către Poliția din oraşul Dortmund. Reprezentanții oficiului consular de la Bonn sunt în legătură cu anchetatorii germani.

Ministerul Afacerilor Externe, prin Consulatul General al României la Bonn, monitorizează cu prioritate cazul şi menţine în permanenţă legătura cu toate autorităţile implicate.

UPDATE 2 DECEMBRIE 9.00: 

Echipa consulară mobilă din cadrul Consulatului General al României la Bonn s-a deplasat în localitatea Bergkamen, la unul dintre locurile unde au fost cazați 10 dintre cetăţenii români, rezidenţi ai imobilului incendiat, pentru a le oferi asistenţă consulară.

În urma discuţiilor, a rezultat faptul că aceştia lucrează în Republica Federală Germania în domeniul construcților, pe baza unor contracte de muncă încheiate legal. Cetăţenii români nu au solicitat sprijinul Consulatului, declarând că nu au probleme cu documentele de identitate sau călătorie. Consulul le-a preluat datele de identitate și coordonatele de contact.

Referitor la ceilalți membri ai grupului de locatari, precizăm că aceştia au fost cazați în diverse alte spații locative dintr-un oraș situat în vecinătate, aflându-se în siguranţă.

Reprezentantul oficiului consular le-a oferit acestora coordonatele de contact ale Consulatului General al României la Bonn, pentru a putea solicita asistență consulară în caz de nevoie.

Ministerul Afacerilor Externe, prin Consulatul General al României la Bonn, continuă monitorizarea cu prioritate a cazului şi menţine în permanenţă legătura atât cu cetăţenii români afectaţi de incendiu cât şi cu toate autorităţile locale, acordând asistenţă consulară.

Categories: EXTERNE

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*