Astra Giurgiu a învins pe CFR Cluj și a cucerit Super Cupa României la fotbal

Astra Giurgiu a învins pe CFR Cluj și a cucerit Super Cupa României la fotbal
loading...

Campioana României la fotbal, Astra Giurgiu a cucerit sâmbătă, și Super Cupa României. Partida s-a desfășurat pe o ploaie torențială, pe Cluj Arena în prezența a circa 10,000 de spectatori.

Super Cupa României s-a disputat între Astra Giurgiu, campioană a României și CFR Cluj, deținătoare a Cupei României.

Astra Giurgiu a câștigat Super Cupa României grație golului marcat în minutul 86 de către William De Amorim. Este a doua Supercupă cucerită de Astra după cea din 2014.

CFR Cluj, deținătoarea Cupei României, are și ea două Supercupe (2009, 2010), jucând de două ori cu trofeul pe masă (2012, 2016).

Meciul s-a desfășurat pe o ploaie torențială în multe momente în repriza secundă, în urma căreia terenul a băltit, fapt care a afectat calitatea jocului.

Astra a fost mai activă în prima repriză, însă nu a reușit să își creeze prea multe ocazii clare de gol. Au fost șuturi expediate peste poartă de Teixeira (7) și Ioniță II (27), dar cea mai mare situație s-a consumat în minutul 21, când centrarea lui Boudjemaa din lovitură liberă a fost reluată la colțul scurt de Fabricio cu capul, însă Marc a respins în corner.
Prima parte a meciului a fost marcată și de o dublă accidentare, în min. 28, când Păun și Lung jr s-au ciocnit la un duel aerian, iar extrema clujeană a evoluat cu un bandaj pe cap, în timp ce goalkeeper-ul a fost schimbat la pauză.

În repriza a doua, CFR a fost mai insistentă, iar Gavrilaș a fost solicitat de un șut al lui Bud (46) și o minge trimisă cu capul de Lopez (48). Astra a avut o singură oportunitate, prin Teixeira (80), cu capul. CFR a mai creat pericol la poarta lui Gavrilaș, prin Guima (77) și Juan Carlos (86).

Soarta meciului a fost decisă cu ajutorul apei din gazon, în minutul 86, când Larie a trimis o minge spre portarul Marc, balonul s-a oprit din cauza apei, iar Marc a fost nevoit să intervină prin alunecare, balonul a ajuns la William De Amorim, care l-a trimis în poarta goală din afara careului.

CFR a fost aproape de egalare în prelungiri (90+3), dar Nouvier și Mureșan nu au reușit să profite de eroarea lui Gavrilaș.

Astra a fost condusă la acest meci de pe banca tehnică de secundul Cristian Petre, deoarece principalul Marius Șumudică este suspendat (pentru eliminarea din meciul cu ASA Târgu Mureș, din finalul sezonului trecut).

La meci au asistat noul selecționer al naționalei României, germanul Christoph Daum, secundul său Rudi Verkempinck, precum și fostul internațional român Dorinel Munteanu, susceptibil de a fi și el secund al naționalei.

Medaliile au fost înmânate, în ploaie, de președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu. Un trofeu special a primit De Amorim, brazilian naturalizat, desemnat cel mai bun jucător al meciului. Christoph Daum a oferit Supercupa României învingătorilor.

Categories: SPORT

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*