ASA Târgu Mureș a învins pe AS Saint-Etienne dar a ratat calificarea în play-off-ul Europa League

ASA Târgu Mureș a învins pe AS Saint-Etienne dar a ratat calificarea în play-off-ul Europa League
loading...

ASA Târgu Mureș, victorie amară în Franța în fața echipei AS Saint-Etienne, în manșa secundă a turului III preliminar al Europa League la fotbal. Târgmureșenii au ratat calificarea în play-off-ul Europa League din cauza partidei tur pierdute cu 0-3.

ASA Târgu Mureș a plecat cu fruntea sus din preliminariile Europa League. S-a impus cu 2-1 în deplasare pe terenul echipei AS Saint-Etienne. Însă nu a fost suficient pentru ase și califica în paly-off-ul Europa League. Întrucât în partida tur disputată la Tg Mureș, au pierdut meciul cu 3-0.

Susținuți frenetic de cei 40.000 de spectatori prezenți în tribune, jucătorii francezi au fost cei care au încercat să dicteze ritmul jocului în debutul partidei de pe stadionul ”Geofroy-Guichard”, amenințând poarta lui Stăncioiu.

ASA Târgu Mureș a reușit deschiderea scorului în minutul 39, la capătul unei acțiuni inițiate de Axente, a cărui incursiune în careu a fost blocată de fundașii francezi, însă mingea a ajuns la Luis Pedro, care l-a învins pe Ruffier cu un șut de la șapte metri, stabilind astfel rezultatul primei reprize.

Încurajați de acest gol, care le-a reaprins speranțele în calificare, elevii lui Vasile Miriuță au început în forță repriza secundă, fiind foarte aproape de a-și dubla avantajul prin Gabi Mureșan, blocat în extremis de apărarea franceză. Replica celor de la Saint-Etienne nu s-a lăsat prea mult așteptată, noul intrat Romain Hamouma expediind balonul în bara laterală a porții lui Stănciou (min.57).

Cei care au marcat, însă, au fost tot jucătorii de la ASA, prin Ivan Gonzalez, care a trimis balonul cu capul în poarta lui Ruffier, de la marginea careului de 6 metri, în minutul 62, după o centrare perfectă a lui Jurado. Bucuria oaspeților a durat doar 10 minute, francezii reușind să reducă din handicap în urma unui autogol al aceluiași Ivan Gonzalez, care a deviat cu mâna balonul în propria poartă.

Cu scorul general de 4-2, francezii se califică astfel în play-off-ul Europa League.

Categories: SPORT

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*