Antonia vorbeşte despre relația sa cu Feli, la pupitrul de jurat ”The Four – Cei 4”

Antonia vorbeşte despre relația sa cu Feli, la pupitrul de jurat ”The Four – Cei 4”
loading...

Chiar dacă se cunoșteau, cele două artiste nu au avut ocazia să lucreze împreună până acum, astfel că se descoperă una pe cealaltă din postura de jurate, la pupitrul  ”The Four – Cei 4”. Atât Antonia, cât și Feli, sunt extrem de încântate de această experiență și s-au apropiat foarte mult.

”Eu am mai fost într-un juriu, dar a fost o experiență diferită, de această dată simt o mare presiune asupra mea. Sunt foarte fericită că am fost aleasă pentru acest proiect. Cu Feli mă știam de dinainte, dar nu am stat mult cu ea. E o persoană atât de ușor de plăcut! Vorbim în culise, facem glume, ne dăm sfaturi”, a povestit Antonia despre atmosfera de la filmările ”The Four – Cei 4”.

Fiecare dintre ”Cei 4” are o vastă experiență în muzică și nu este străin de scenele mari din România. Tocmai de aceea, jurații Antonia, Feli, Carla’s Dreams și Cheloo au decis că ei merită să ocupe scaunele rezervate pentru ”The Four – Cei 4”, însă în fiecare ediție aceștia trebuie să lupte pentru a-și păstra locul.

Macanache, cel care va urca pe scena ”The Four – Cei 4” în calitate de prezentator, le reamintește concurenților că în fiecare ediție lupta se dă pe loc, astfel că noua provocare a emisiunii va fi, întocmai ca în industria muzicală, ca cei aleși să își păstreze locul deja câștigat și să devină mai buni de la o săptămână la alta!

Astfel, începând cu data de 31 martie, de la ora 20.00, la Antena 1, Cei 4 vor fi pregătiți să lupte în fiecare ediție cu challengerii care vor încerca mai întâi să convingă juriul că merită să primească șansa de a se duela.

Fiecare challenger care obține toate cele patru voturi ale juriului poate alege un artist din Cei 4 să îl provoace la duel. Astfel, fiecare va interpreta o nouă piesă, iar de această dată, publicul din sală este cel care decide câștigătorul, votând prin intermediul aplicației ”The Four – Cei 4”.

Categories: LIFE

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*