Antena 1 lansează campania Transplant pentru viață – Campania oamenilor invizibili

Antena 1 lansează campania Transplant pentru viață – Campania oamenilor invizibili
loading...

În România, puțini oameni cu probleme grave de sănătate au şansa unui transplant. Pe listele de aşteptare se află 3500 de pacienţi, iar numărul transplanturilor anul trecut a depăşit cu puţin 400.

Mulţi pacienţi ajung să moară pe lista pentru viaţă, deși România are 12 centre destinate transplantului de organe. Multe însă doar pe hârtie. Ne lipsesc centrele, specialiștii, aparatura. Ne lipsește însă și puterea de decizie: românii nu au drept de decizie asupra donării organelor lor după moarte.

De marți, 28 martie, Observator Antena 1 lansează o campanie prin care toți românii sunt îndemnați să nu mai accepte să fie invizibili, să poată decide pentru ei. Împreună cu agenția Geometry Global, Observator Antena 1 lansează Transplant pentru viață – Campania oamenilor invizibili, în cadrul căreia românii pot semna o petiție prin care fiecare să aibă dreptul de decizie în ceea ce privește donarea organelor și schimbarea sistemului. Observator Antena 1 trage un semnal de alarmă și arată cât de invizibili suntem atunci cand e vorba de noi. Zi de zi românii sunt invitați să semneze online, pe oameniinvizibili.observator.tv, o petiție care își propune să schimbe lucrurile, o singură petiție care poate însemna mii de vieți salvate, o petiție care, în urma acestui demers, va fi înaintată autorităților.

Viața este prima şi ultima dorinţă. Unii o dăruiesc, alţii o aşteaptă. Pe o lungă listă de așteptare. O listă pe care oamenii devin numere întâmplătoare, iar ruleta destinului alege.

În România, sunt 3500 de oameni care aşteaptă un organ pentru a supravieţui. Avem 40 de medici specializaţi în transplantul de organe, un centru pentru transplantul de plămâni şi totusi, niciun transplant realizat aici. 13,5 milioane de români au primit odată cu cardul de sănătate şi posibilitatea de a alege să devină donatori, în cazul unui accident urmat de moartea cerebrală. Teoretic, ar putea să decidă acum ca organele lor să salveze vieţi, dacă ei vor avea un accident. Să decidă ei pentru ei. Teortic ar putea, dar de fapt nu decid.

Opţiunea lor nu este luată în seamă. Avem un sistem de sanatate care nu funcţioneză. El in sine e un sistem bolnav pentru că nu ţine cont de decizia omenilor nici macar atunci cand vor să-i ajute pe alţii. Aşa devenim invizibili. În premieră pentru un program TV din România, Observator Antena 1 prezintă o serie de reportaje prin care atrage atenția asupra procedurilor de transplant din România.

Reporterii Observator au fost primiți în viaţa câtorva pacienţi, lună de lună, zi de zi, minut de minut, pentru a prezenta cum arată destinele condamnate să stea la coadă pentru viaţă. Şase povești tulburătoare și emoționante vor fi prezentate în cadrul campaniei Transplant pentru viață – Campania oamenilor invizibili: la 16 ani, Ionuț abia mai respira cu o fărâmă dintr-un plămân, Magdalena Damian e în așteptarea unui transplant de ficat de la sora sa mai mică, Ioana a fost adusă din Suedia, unde cerșea o viață mai bună, tot pentru un ficat, iar doamna Bonte e cea mai optimistă dintre toți protagoniștii acestei serii.

Pe bunicul Oșan speranța l-a făcut tot mai puternic, iar Ecaterina e în așteptare pentru un rinichi. Aproape un an, reporterul Observator Magda Bucur a stat în faţa camerei cu aceste destine, în vreme ce cameramanii Observator Radu Mocanu, Andrei Feraru, Cătălin Dinu, Loredana Popovici și Dragoş Stoian au surprins momentele de agonie şi extaz ale protagoniştilor acestor povești. Acasă, la spital, pe holuri, pe patul din salon, când le-a fost rău, înainte şi după transplant, cu familia alături, în singurătate, cu medicul la căpătâi, cu medicii în concediu, mâncând, citind, adormind, la înmormântare sau renăscând, în gară, pe drum, pe masa de operaţie… Oricine poate ajunge pe lista de aşteptare. Dar nu toţi rămân deasupra liniei. Fiecare moarte înseamnă însă o lecţie. Iar românii trebuie să învețe să doneze, să conştientizeze că propria lor viață poate oricând să ajungă pe o listă de așteptare.

Campania Transplant pentru viață – Campania oamenilor invizibili pleacă de la o serie de premise îngrijorătoare. În fiecare an, sunt în jur de 100-150 de donatori în moarte cerebrală la 3500 de pacienţi în nevoie. Cei mai mulţi, peste 2500, aşteaptă un rinichi, în jur de 400, un ficat, 30, o inimă şi 40, un pancreas. În România nu se face încă transplant de plămâni sau transplantul dublu cord-pulmon. La aşa o nevoie, avem două centre de transplant de ficat la Bucureşti, două de rinichi la Cluj şi Bucureşti şi unul de inimă la Bucureşti. Pe hârtie, sunt mai multe centre acreditate (centru de transplant de rinichi avem şi la Timişoara, Constanţa şi Parhon, de plămâni la Spitalul Militar şi la cel de Urgenţă), dar acestea există doar pe hartie. Ne lipsesc centrele, specialiștii, aparatura. Ne lipsește însă și puterea de decizie: românii nu au drept de decizie asupra donării organelor lor după moarte. Suntem invizibili, dar vrem să schimbăm lucrurile.

magda bucur sala operatie

Categories: MASS MEDIA

About Author

Comments

  1. doina
    doina 29 April, 2015, 21:53

    semnez petitia – transplant pentru viata

    Reply this comment
  2. Lazar Alina
    Lazar Alina 30 April, 2015, 16:23

    Semnez petiția – transplant pentru viață

    Reply this comment
  3. Maria Savin
    Maria Savin 1 May, 2015, 09:31

    Nu doar că semnez, dar doresc să fiu donator.

    Reply this comment

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*