Antena 1 împlinește 22 de ani de emisie pe 29 noiembrie

Antena 1 împlinește 22 de ani de emisie pe 29 noiembrie
loading...

Pe 29 noiembrie Antena 1 aniversează 22 de ani de la prima emisie. Evenimentul va fi marcat prin programe live și ediții speciale ce se vor desfășura de-a lungul întregii zile.

Neatza cu Razvan si Dani” va da startul unei zile de sărbătoare. Dani explică: “Pentru că facem matinal, ne-am obișnuit ca atunci când se organizează o petrecere să fim și cei care dăm tonul, și cei care prezintă, și cei care fac curățenie a doua zi dimineață, după ce pleacă ultimul invitat. Deci, pe scurt, duminică, între 9.00 și 11.00, ne veți vedea în febra pregătirilor pentru petrecerea celor 22 de ani de Antena 1. Nu vă ascundem că seria petrecerilor nu se oprește aici:  de 1 Decembrie, vom avea o ediție specială, eminamente rurală. Vă zic cu toată sinceritatea că merită să ne urmăriți.” “Dani zice bine: vă rog, nu ieșiți din cuvântul lui, că are mare dreptate! În plus, vă mai vând un pont:  numărul ăsta – 22-  înseamnă vârsta pe care o aveam Dani și cu mine când am venit în București. îmi amintesc că voiam atunci, neapărat, să ajungem pe aceeași “sticlă” pe care era Brenciu.” – declară Răzvan.

Neatza cu Răzvan și Dani” pregătește, de ziua Antena 1, de la ora 9.00, la ora 11.00, o ediție specială, cu invitați speciali: Horia Brenciu, Randi, Lidia Buble, Florin Ristei, trupa Maxim, care vor cânta live și vor sufla în cele 22 de lumânări ale tortului aniversar.

Ștafeta va fi preluată apoi de Simona Gherghe și Dan Negru într-o ediție specială “Acces Direct”. Pe parcursul a peste cinci ore de emisie desfășurată în direct, între orele 14.00 – 16.00, respectiv între orele 17.30 – 19.00, telespectatorii vor viziona câteva dintre cele mai bune momente ale Antenei 1, din primii 22 de ani de existență și îi vor descoperi pe acei oameni cărora postul de televiziune din Băneasa le-a schimbat viața.

Porția de divertisment va fi completată de o nouă ediție “Ham Talent”. Diana Munteanu, Pepe, Mihai Petre, Beatrice Rancea si Gabriel Cocu vor fi luați din nou prin surprindere de puterea și frumusețea prieteniei dintre oameni și animale. Antena 1 va difuza unul dintre cele mai asteptate momente ale acestui sezon, un numar excepțional de disk-dogging. De asemenea, în ediția din 29 noiembrie telespectatorii îl vor puterea revedea și pe actorul Denis Ștefan, un mare iubitor de cai.

stefan banica - antena 1

Categories: MASS MEDIA

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*