Andrei Ștefănescu face box și este pasionat de snooker

Andrei Ștefănescu face box și este pasionat de snooker
loading...

Andrei Ștefănescu, jumătatea albă a trupei Alb Negru, face box și este pasionat de snooker.

Andrei Ștefănescu, pe care telespectatorii Antenei 1 îl vor vedea din 14 februarie, alături de Kamara, colegul său de la Alb Negru, în transforming-show-ul “Te cunosc de undeva!”, este, de cinci ani, căpitanul Naționalei de fotbal a artiștilor.

Dar joacă în echipă din anul 2000. “Câte goluri am dat în toți acești 15 ani? Cred că sute”, spune Andrei.

Ce alte preocupări extraartistice are Andrei, ne spune chiar el: “În afară de fotbal, iubesc să merg la munte, în aer liber, să joc snooker, tenis de câmp, să înot, să fac box, să alerg, să ies cu prietenii la ping pong”.

De asemenea, Andrei scrie uneori versuri și, mai spune el, “iubesc și ajut animalele”.

În ceea ce privește show-ul “Te cunosc de undeva!”, Andrei se declară bucuros că, de data asta, la spectaculosul transforming show va face echipă cu al său coleg, Kamara.

“Asta mă va face să mă simt și mai bine decât atunci când am fost singur, pentru că ne leagă o prietenie, împărțim piesele în două și pentru că o să fie un pic mai haios totul. Vom fi notați ca un singur concurent și, dacă o s-o zbârcească unul, vom suferi amândoi, dar așa este într-o echipă”, mai spune Andrei.

Categories: SHOWBIZ

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*