Andrei Ciobanu, Radu Bucălae și Maria Popovici declanşează ”bătălia glumelor”,  în cadrul show-ului ”În puii mei!”

Andrei Ciobanu, Radu Bucălae și Maria Popovici declanşează ”bătălia glumelor”,  în cadrul show-ului ”În puii mei!”
loading...

Sub sloganul ”Te uiți o seară, râzi o săptămână”, cea de-a treia ediție a show-ului ”În puii mei”, difuzată sâmbătă seara, de la ora 20.00, la Antena 1, vine cu o mulțime de surprize.

Ca de fiecare dată, scheciurile cu personaje inspirate din actualitatea românească duc parodia la un alt nivel, îmbinând perfect umorul și ironia. Printre figurile deja cunoscute care revin, sâmbătă, de la ora 20.00, în cadrul show-ului ”În puii mei!”, se numără Naomi, rol interpretat excepțional de Mihai Bendeac, Victoraș Micula, jucat de Vlad Drăgulin, dar și alte nume ajunse cunoscute pe rețelele de socializare.

De asemenea, o nouă ediție ”Râzi ca prostu’” îi va aduce în atenția telespectatorilor pe Andrei Ciobanu, Radu Bucălae, Alexandru Minculescu, Sorin Pârcălab, Toma Alexandru și, desigur, pe Maria Popovici, câștigătoarea sezonului II ”iUmor”, cea care și organizează această ”bătălie a glumelor”.

Cine va spune cele mai bune glume și va reuși, astfel, să câștige competiția, dar și în ce posturi inedite vor fi puse personajele în cea de-a treia ediție a show-ului ”În puii mei”, telespectatorii vor vedea, sâmbătă, de la ora 20.00, la Antena 1.

 

Categories: MASS MEDIA

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*