Andrei Aradits a început să facă yoga, la îndemnul soției sale

Andrei Aradits a început să facă yoga, la îndemnul soției sale
loading...

Andrei Aradits, pe care telespectatorii Antenei 1 îl văd în fiecare sâmbătă, de la ora 20.00, la Antena 1, în postura de jurat al show-ului „Te cunosc de undeva!”, a urmat exemplul soției, Andreea, și a început să practice… yoga.

“Am soție yoghină, știe mușchii în latină (râde)… La început, am asistat-o cu o oarecare spaimă, pentru că am avut senzația că se rupe. Am încercat un pic, în glumă, pentru că sunt destul de țeapăn și doar autoironia te salvează când te pui în poziții contorsionate, dar a fost o experiență mai prietenoasă decât mă așteptam. Mi-a plăcut! Mi-e teamă să zic că m-aș apuca serios de yoga, pentru că echivalează cu o promisiune. Prefer să continui să practic, așa, neserios”, spune Andrei.

“Momentul în care am reușit să-l conving pe Andrei să încerce yoga a echivalat cu o mare victorie pentru mine. E foarte încăpățânat și, în general, preferă să încerce alte activități decât cele pe care le practic eu. Probabil ca să evite competiția?”, adaugă Andreea Aradits care, în prezent, predă cursuri de yoga.

Yoga și-a făcut loc în viața familiei Aradits relativ recent. „Andrei e “de vină” pentru această nouă pasiune a mea. El mi-a spus să caut ceva ce-mi place. Din una într-alta, după nenumărate alergări prin parc, le-am propus prietenelor să încercăm yoga. Habar n-aveam ce urmează. Am avut un profesor indian de la care am învățat foarte multe, îmi place să practic și îmi place să predau”, spune Andreea. La rândul său, Andrei povestește cum a reacționat atunci când a aflat că soția sa vrea să încerce așa ceva. „Da, m-a surprins, pentru că e o soție constant surprinzătoare. Și, nu, nu m-a surprins pentru că atunci când se apucă de ceva nu se lasă. Eu sunt încăpățânat. Ea e tenace. Sunt trăsături aparent asemănătoare, diferența e scopul final”, adaugă juratul de la “Te cunosc de undeva!”.

Deși a încercat în repetate rânduri să-și convingă soțul să facă sport, abia acum Andreea a reușit. “Am încercat să-l conving să alerge în parc. Nu-i place, nu vede rostul. La sală merge pentru că stă de vorbă cu cei care se află acolo sau bea cappucino. (râde) La yoga însă nu-l slăbesc din ochi. Am ales o secvență relaxantă pentru el: practică împreună cu niște prieteni foarte dragi, atmosfera e destinsă și caldă și chiar bănuiesc că îi place pe bune!”, conchide Andreea Aradits.

Categories: SHOWBIZ

About Author

Comments

  1. Rent a car Bucuresti
    Rent a car Bucuresti 16 May, 2017, 15:56

    O metoda buna de relaxare.

    Reply this comment

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*