Ambasadorul SUA la Bucureşti umileşte românii şi se fotografiază cu steagul ţinutului secuiesc

Ambasadorul SUA la Bucureşti umileşte românii şi se fotografiază cu steagul ţinutului secuiesc
loading...

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, Hans G. Klemm îşi bate joc de români şi face jocurile ungurilor care vor autonomia Ţinutului Secuiesc. Diplomatul s-a fotografiat cu steagul secuiesc.

Statele Unite ale Americii îşi bat joc de români. După ce în urmă cu două săptămâni Ambasadorul SUA de la Chişinău spunea că Republica Moldova nu e România şi că cele două ţări nu au istorie comună şi că nu trebuie să se unească, azi, Ambasadorul SUA la Bucureşti se fotografiază cu steagul Ţinutului Secuiesc.

Primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a postat, miercuri dimineața, pe Facebook, o fotografie în care apare alături de ambasadorul SUA, Hans Klemm care ţinea în mână steagul Ţinutului Secuiesc.

În fotografie mai apar, alături de primarul din Sfântu Gheorghe şi de ambasadorul SUA, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, şi episcopul reformat al Ardealului Kato Bela.

Arpad a explicat, în mesajul care însoțește fotografia, că oamenii sunt hărțuiți „pentru că doresc să își folosească steagul, în timp ce alte județe au această libertate”.

Valorile reprezentate de SUA, bunăstarea, democrația au provenit și provin din Vest, ca atare și noi privim în această direcție. Astăzi însă, am adresat ambasadorului SUA următoarele întrebări: cum este posibilă libertatea de religie când sunt confiscate bunurile cultelor, democrația este interpretată în SUA ca și în București, dacă trei lupi și o mioară se întâlnesc, atunci votează în mod democratic ce servesc la cină? Reprezintă egalitate faptul că suntem zilnic hărțuiți pentru că dorim să ne folosim steagul, în timp ce alte județe au această libertate, este în ordine ca noi suntem citați zi de zi în instanțe pentru că un om care are în spate diferite sisteme, ne denunță în mod permanent și chiar ieri am primit o somație să înlăturăm denumirea maghiară a Colegiului Székely Mikó de pe frontispiciul clădirii, care a fost inscripționată acum o sută de ani? I-am spus domnului Ambasador că justiția independentă română mă va obliga să îndepărtez inscripția maghiară de pe o clădire monument istoric, în caz contrar îmi aplică amendă contravențională de 150 de euro pe zi”, a scris primarul din Sfântu Gheorghe.

După apariţia fotografiei, pe surse au apărut informaţii că Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, Hans G.Klemm a fost convocat de urgență la Ministerul Afecerilor Externe pentru a da explicații cu privire la fotografia cu steagul secuiesc apărută în mediul online și neretractată de ambasador sau de ambasadă.

Însă MAE  dezminţit informaţia precizând pentru Radio România faptul că Ministrul de Externe a discutat cu ambasada americană la Bucureşti.

Ministerul Afacerilor Externe a spus despre gestul ambasadorului american Hans Klemm de a se fotografia cu steagul Ținutului Secuiesc că “asemenea vizite presupun inclusiv necesitatea înţelegerii şi luării în considerare a posibilităţii existenţei unor sensibilităţi”. La rândul său, Ambasada SUA la Bucureşti precizează că “Hans Klemm este Ambasadorul Statelor Unite în întreaga Românie”.

Vizita ambasadorului Hans Klemm în teritoriu se înscrie în atribuţiile curente ale ambasadelor de a se documenta la faţa locului cu privire la realităţile din statul de reşedinţă şi de a avea un dialog cu autorităţile locale. (…) În ceea ce priveşte fotografia la care faceţi referire, asemenea vizite presupun inclusiv necesitatea înţelegerii şi luării în considerare a posibilităţii existenţei unor sensibilităţi. Am transmis aceste considerente partenerilor noştri americani în cadrul unei discuţii cu Ambasada SUA la Bucureşti“, se arată în răspunsul MAE transmis EVZ.

Hans Klemm este ambasadorul Statelor Unite în întreaga Românie, a precizat la rândul său, misiunea diplomatică a SUA la Bucureşti, ca reacţie la o fotografie postată de primarul din Sfântul Gheorghe, Antal Arpad.

“Ambasadorul Hans Klemm este Ambasadorul Statelor Unite în întreaga Românie. El călătoreşte periodic prin ţară, întâlnindu-se cu diferite grupuri din toate zonele societăţii româneşti. În calitate de aliat şi partener strategic al României, Statele Unite sprijină şi aplaudă democraţia din România şi eforturile României de a-şi consolida instituţiile democratice prin participarea deplină şi egală a tuturor segmentelor societăţii”, a precizat Ambasada SUA pentru Agerpres.

Antal Arpad este cercetat într-un dosar legat de atribuirea unor contracte de modernizare a infrastructurii oraşului printr-un credit de la Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare. Este acuzat de utilizarea în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice.

La cererea DNA, Arpad Antal a fost pus sub control judiciar, timp de 60 de zile, cu interdicția de a-și exercita funcția de primar.

Categories: ȘTIRI

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*