Acţiuni de îndiguire în judeţul Covasna după indundaţiile devastatoare

Acţiuni de îndiguire în judeţul Covasna după indundaţiile devastatoare
loading...

Ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, însoțit de directorul general al Administrației Naționale ”Apele Române” (ANAR) Victor Sandu, și consilierul personal în probleme de ape, Costică Sofronie, a inspectat sâmbătă zonele afectate de inundații săptămâna trecută în județul Covasna.

Directorul general al A.N. „Apele Române”, Victor Sandu, l-a însoțit pe ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, în zonele calamitate săptămâna trecută, în județul Covasna, pentru a inspecta lucrările de închidere ale breșelor de pe râul Tărlung, localitatea Băcel, județul Covasna, și de pe pârâul Dobârlău, localitatea Lunca Mărcușului.

Cei doi oficiali  au  constatat  că specialiștii A.N.A.R. după ce au reabilitat porțiunile de dig distruse lucrau intens pentru supraînălțarea acestora. Totodată, echipele și utilajele din dotare au intervenit și în alte zone ale digurilor construite pe cele două cursuri de apă, astfel încât acestea  să fie consolidate, iar în unele locuri au fost amplasate folii speciale pentru ca în cazul creșterii nivelului apei peste coronamentul digului să aiba loc deversări controlate și, în acest fel, să nu mai fie create breșe noi.

Astfel, în perioada 30 iunie – 03 iulie 2018, A.N. „Apele Române” a intervenit în mod operativ pentru blocarea prizei microhidrocentralei (MHC) de la Barajul Săcele, pentru limitarea debitelor în aval de baraj, la cca 50 m, unde s-a produs o puternică eroziune.

Primele intervenții s-au realizat, în noaptea de 01 iulie 2018, când s-au folosit materiale geotextile în 4 straturi și cca 200 buc. saci lestati, în frontul confuzorului prizei MHC. Pe fondul nivelelor mari acestea au fost antrenate către galerie.

În cursul zilei de 02 iulie 2018, s-au executat următoarele lucrări:

-a început construcția rampei de acces către deversorul de ape mari și accesul către prize;

-au fost puse în operă cca 500 tone anrocamente mari disponibile în depozitul constituit la baraj pentru intervenții;

-s-a organizat pregătirea transportului de balast pentru consolidare.

În 24 ore echipele de interventie au realizat mecanizat închiderea prizei printr-un prism de anrocamente si balast în care pentru drenaj s-a asigurat amplasarea de material geotextil pe taluzul amonte al acestuia.

În cadrul intervenției au acționat următoarele forțe și mijloace de intervenție ale A.N. „Apele Române”:

  • 7 persoane din conducerea A.N. „Apele Române”, Administrației Bazinale de Apă Olt și Sistemului de Gospodărire a Apelor Brașov;
  • cca 30 persoane;
  • 11 deservenți de utilaje din cadrul Formației de Intervenție Rapidă (FIR) Vâlcea și S.G.A. Brașov;
  • șapte autobasculante;
  • două excavatoare;
  • un încărcător frontal;
  • două buldozere;
  • un ponton plutitor motorizat. Au fost pusi in opera
  • cca 500 bucăți saci mici;
  • cca 100 bucăți saci mari de 1 mc;
  • trei role de material geotextil 100×6 m (1800mp);
  • cca 500 tone anrocamente mari;
  • cca 7.500 tone balast.

Imediat după finalizarea lucrărilor de la priza MHC Baraj Săcele, o parte din utilaje au fost redirecționate către zona Lunca Mărcușului – Băcel, județul Covasna pentru urgentarea lucrărilor de închidere provizorie a breșelor de pe mal stâng râu Tărlung și mal stâng și drept pârâu Dobârlău.

Pentru facilitarea scurgerii apelor și asigurarea accesului în zona lucrărilor afectate, debitul evacuat din acumularea Săcele  – Tărlung s-a mentinut la valori cuprinse între 10 și 20 mc/s.

La această oră, în acumulare este asigurat un volum de atenuare de cca 7 mil. mc pentru menținerea unor debite cât mai reduse în perioada supusă avertizării hidrologice (până marți, 10 iulie 2018).

În perioada 02-07 iulie 2018, ținând cont de hotărârea CJSU Covasna, s-a lucrat în regim de urgență pentru închiderea provizorie a breșelor. Din cauza faptului că accesul cu utilaje era dificil, închiderile s-au realizat cu forțele de sprijin ale IJSU Covasna (echipe de 10 persoane), Jandarmerie (echipe de 10 persoane) și 17 persoane de la S.G.A. Covasna, FIR Râmnicu-Vâlcea (5 persoane), CIR Argeș-Vedea (2 persoane) și 5 deservenți de utilaje.

S-au folosit următoarele forțe și mijloace de intervenție:

-cca 20.000 bucăți saci;

– cca 600 bucăți saci mari (de 1,35 mc);

– 3 mc scândurș și pari;

– un tub cu diametrul nominal de 400 mm pentru asigurarea drenajului;

– 1000 mp folie;

-2.000 mp material geotextile;

-au acționat două excavatoare;

-un buldozer;

– un tractor;

-o autobasculantă și un ATV cu remorcă pentru transportul sacilor, în zona breșelor pârâu Dobârlău (din cauza accesului dificil).

Au fost realizate lucrări de terasamente mecanizate de cca 5.000 mc.

La această oră, breșele au fost închise și lucrările sunt consolidate cu folie și material geotextil. Se efectuează în continuare lucrări de terasamente.

Acţiunile de intervenție și monitorizare vor continua, în permanenţă, şi în zilele următoare, o echipă formată din specialiști A.N.A.R. fiind prezentă la faţa locului și sub atenta coordonare a conducerii Ministerului Apelor și Pădurilor și a A.N. „Apele Române”.

Demnitarul a dorit să vadă la fața locului modul în care acționează echipele ANAR (Administrația Bazinală de Apă Olt și Sistemul de Gospodărire a Apelor Covasna) în zona comunelor Băcel și Dobârlău (satul Lunca Mărcușului) pentru închiderea breșelor făcute de apă în digurile râului Tărlung și pârâului Dobârlau. Totodată, ministrul și directorul general ANAR au coordonat lucrările de supraînălțare și întărire a digurilor, precum și a lucrărilor care, în cazul creșterii debitelor peste nivelul digului, asigură o deversare controlată, evitând astfel distrugerea acestora și crearea de noi breșe.

lucrari indiguiredig reparat

Categories: ȘTIRI

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*