Accidentare gravă la Europenele de Gimnastică de la Cluj Napoca. Laurențiu Nistor a căzut la bară

Accidentare gravă la Europenele de Gimnastică de la Cluj Napoca. Laurențiu Nistor a căzut la bară
loading...

Ghinion curat pentru gimnastul român Laurențiu Nistor. Sportivul s-a accidentat grav miercuri, în calificări la bară fixă la prima desprindere de pe aparat. Românul a fost scos pe targă de pe podiumul de concurs și este out din concurs.

Românii debutează cu stângul la Europenele de Gimnastică Artistică de la Cluj Napoca. Laurențiu Nistor, primul gimnast intrat în concursul de calificări, s-a accidentat destul de grav la bară fixă.

Laurențiu Nistor a căzut de pe aparat la prima desprindere, aterizând pe burtă. Însă din cauza vitezei cu care a fost aruncat dincolo de saltea, românul a suferit o contractură gravă la spate și a fost nevoie de intervenția echipei medicale.

Românul a fost scos de pe podiumul de concurs cu targa și dus de urgență la spital pentru RMN. Din păcate, Laurențiu Nistor ratează complet competiția europeană din cauza acestei accidentări.

Nistor trebuia să evolueze azi în calificări și la paralele.

Echipa României condusă de antrenorul Ioan Suciu îi are în componenţă pe Marian Drăgulescu, Cristian Băţagă, Andrei Ursache, Vlad Cotuna, Laurenţiu Nistor şi Adelin Kotrong.

Sportivii români vor evolua în subdiviziunile 2 şi 3, astfel:

Subdiviziunea 2

Rotaţia 1: Laurenţiu Nistor (bară)

Rotaţia 2: Vlad Cotuna, Cristian Băţagă (sol)

Rotaţia 3: Adelin Kotrong (cal cu mânere)

Rotaţia 5: Cristian Băţagă (sărituri)

Rotaţia 6: Laurenţiu Nistor, Vlad Cotuna (paralele)

Subdiviziunea 3

Rotaţia 1: Vlad Cotuna (bară)

Rotaţia 2: Adelin Kotrong, Marian Drăgulescu (sol)

Rotaţia 3: Andrei Ursache, Crostian Băţagă (cal cu mânere)

Rotaţia 5: Adelin Kotrong, Marian Drăgulescu (sărituri)

Categories: SPORT

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*