A murit Corneliu Vadim Tudor

A murit Corneliu Vadim Tudor
loading...

Corneliu Vadim Tudor, Președintele și fondatorul Partidului România Mare a încetat din viață, luni seară, la vârsta de 65 de ani. Pe 28 noiembrie urma să împlinească vârsta de 65 de ani.

Moarte fulgerătoare în politica românească. Vadim Tudor, unul dintre cei mai naționaliști și extremiști politicieni români din ultimii 25 de ani, a decedat luni la Spitalul Militar.

Corneliu Vadim Tudor a fost dus luni dimineață la Spitalul Militar din Bucureşti, unde a fost supus mai multor investigaţii. Preşedintele PRM suferea de edem pulmonar acut.

Președinte fondator al PRM, Vadim Tudor a fost senator în perioada 1992-2008, dar și vicepreședinte al Senatului. A ocupat și funcția de europarlamentar din partea PRM iar la alegerile prezidențiale din 2000 a ajuns în turul doi a alegerilor, unde a pierdut în fața lui Ion Iliescu.

Studii:

  • 1967 – absolvent al Colegiului Național “Sfântul Sava” din București
  • 1971 – licențiat al Facultății de Filosofie a Universității din București cu o teză despre sociologia religiei
  • 1975 – cursuri la Școala de ofițeri de rezervă din București
  • 1978-1979 – bursa premiului internațional Herder, acordat magistrului său, scriitorul Eugen Barbu; studii de istorie la Viena.

Pe 7 septembrie, Corneliu Vadim Tudor publica pe pagina sa de facebook, o poezie tulburătoare prin care presimțea că va muri:

POEM INEDIT – ULTIMA CAFEA

Hai, Moarte, să bem o cafea
Ţi-o fac cu caimac, aromată
Mai leapădă-ţi coasa cea grea
Şi mantia asta ciudată.

Te rog să iei loc în fotoliu
Nu mă supără dacă fumezi
După cine eşti, Moarte, în doliu?
De ce tot suspini şi oftezi?

E foarte fierbinte cafeaua
Nu te grăbi, că te frigi
Mai lasă-mi pe cer, încă, steaua
Dacă eu am să mor, ce cîştigi?

Ai venit să mă iei în persoană
Prea mare onoare îmi faci
Din toată specia asta umană
Numai pe mine mă placi?

Hai să-ţi ghicesc în cafea
E bine să ştii ce te-aşteaptă
O cumpănă grea vei avea
Dar tu te descurci, eşti deşteaptă.

Eşti tot timpul în criză de bani
Aici, te asemeni cu mine
De ce să fim noi duşmani?
Eu te-nţeleg cel mai bine.

Lumea te aplaudă de departe
În zvon de corridă, olé!
Fii bună şi-ntoarce-te, Moarte
Să văd: după tine ce e?

Acum eşti captivă la mine
Am vrut să-ţi arăt, draga mea
Că nu-mi este frică de tine:
Ţi-am pus şoricioaică-n cafea.

Corneliu Vadim Tudor, Noaptea de duminică spre luni 6 spre 7 septembie 2015

Categories: ȘTIRI

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*