A început stagiunea concertelor de orgă la Biserica Neagră

A început stagiunea concertelor de orgă la Biserica Neagră
loading...

Biserica Neagră din Brașov va găzdui timp de aproape patru luni de zile, cea de-a 63-a stagiune estivală a concertelor de orgă.

Începutul lunii iunie reprezintă, an de an, debutul stagiunii concertelor de orgă la Biserica Neagră. Începând de marţi, 2 iunie 2015, şi până la sfârşitul lunii septembrie, publicul larg este aşteptat la înâlnirea cu muzica de orgă.

Cea de-a 63-a stagiune estivală va cuprinde un număr de 36 de concerte care se vor desfăşura în perioada 2 iunie – 29 septembrie 2015. Concertele vor avea loc în fiecare marţi, de la ora 18:00 – pentru lunile iunie şi septembrie, şi în fiecare marţi, joi şi sâmbătă, de la aceeaşi oră – pentru lunile iulie şi august.

Muzica de orgă este în strânsă legătură cu locul special pe care acest instrument îl are în cadrul bisericii. Pentru că este un instrument liturgic, dorim ca experienţa muzicală a publicului să fie completată la fiecare concert de un cuvânt biblic pentru suflet”, a declarat Christian Plajer, Prim-preot al Bisericii Evanghelice C.A. din România – Parohia Braşov.

Pe parcursul stagiunii, alături de organiştii braşoveni, vor mai concerta muzicieni din ţară şi străinătate, care vor prezenta un program muzical divers. Concertele durează, în medie, 30 de minute, iar biletul de intrare este de 10 lei, copiii cu vârsta mai mică de 7 ani şi elevii (în baza carnetului de elev) beneficiind de gratuitate.

Categories: MUZICĂ

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*